Intră în vigoare din aprilie! Anunţul momentului pentru părinţi. Ce sunt obligaţi să facă pentru a-şi înscrie copiii la şcoală

Intră în vigoare din aprilie! Anunţul momentului pentru părinţi. Ce sunt obligaţi să facă pentru a-şi înscrie copiii la şcoalăSursa: arhiva EVZ

Începând cu data de 11 aprilie şi până pe data de 10 mai, toti părinții sunt obligați să înceapă toate demersurile pentru completarea cererilor-tip de înscriere online sau la unitățile de învățământ la care solicită înscrierea copiilor în clasa pregătitoare.

Potrivit noii metodologii publicată în Monitorul Oficial, părinții ai căror copii împlinesc anul acesta vârsta de 6 ani până la data de 31 august inclusiv au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare.

Părinții ai căror copii împlinesc în anul curent vârsta de 6 ani până la data de 31 august inclusiv au obligația de a înscrie copiii în învățământul primar în clasa pregătitoare, potrivit ordinului emis de Ministerul Educației.

Înscrierea copiilor se face în două etape

Înscrierea copiilor în clasa pregătitoare a copiilor se va face în două etape, iar prima etapă începe de la 11 aprilie, astfel încât, toți părinții aflați în această categorie trebuie să știe ce obligații au de la această dată.

Conform calendarului, atât școlile, cât și inspectoratele școlare sunt obligate să afișeze circumscripțiile școlare, planul de școlarizare propus și numărul de clase pregătitoare alocate.

În perioada 11 aprilie – 10 mai 2022, părinții/ tutorii legal instituiți/ reprezentanții legali ai copiilor completează/ depun/ să transmită cererile-tip de înscriere. Ministerul Educației precizează că cererea-tip de înscriere se poate completa online, transmite prin e-mail, prin poștă sau se poate depune la secretariatul unității de învățământ la care părintele dorește înscrierea copilului. Toate detaliile înscrierii copiilor în clasa pregătitoare, în anul școlar 2022-2023, inclusiv calendarul acesteia, se regăsesc în Ordinul ME nr. 3.445/2022, publicat miercuri în Monitorul oficial nr. 280.

Prima etapă de înscriere la clasa pregătitoare

Conform ordinului de ministru, aceasta se va desfășura în perioada 11 – 27 mai 2022, după cum urmează:

Între 11 – 12 mai 2022 are loc procesarea de către comisia națională a cererilor-tip de înscriere, cu ajutorul aplicației informatice, și repartizarea copiilor la școala de circumscripție. Urmează apoi, în perioada 13 – 25 mai 2022, procesarea la nivelul unităților de învățământ, pe baza informațiilor din cererile-tip de înscriere și din documentele depuse/ transmise de părinți/ tutori legal instituiți/ reprezentanți legali, a cererilor prin care se solicită înscrierea la o altă unitate de învățământ decât la școala de circumscripție, pe locurile rămase libere.

A doua etapă de înscriere la clasa pregătitoare

Cea de-a doua etapă de înscriere va fi n perioada 30 mai – 10 iunie 2022.  Conform ordinului emis de Ministerul Educației, la data de 30 mai 2022 are loc comunicarea, prin afișare la unitățile de învățământ și pe site-ul inspectoratului, a procedurii specifice de repartizare a copiilor pe locurile disponibile, elaborate de inspectoratul școlar.

În perioada 31 mai – 7 iunie 2022 să se depună / transmită cererea-tip de înscriere la secretariatul unității de învățământ aflate pe prima poziție dintre cele trei opțiuni exprimate pentru etapa a doua de către părinții copiilor care nu au fost cuprinși în nicio unitate de învățământ în etapa anterioară sau care nu au participat la prima etapă;lLa data de 10 iunie 2022 va avea loc afișarea la fiecare unitate de învățământ a listelor finale pentru clasa pregătitoare, conform ordinului publicat în Monitorul Oficial.

Ne puteți urmări și pe Google News