Un afacerist rus i-a pus gând rău lui Vladimir Putin! Un milion de dolari pentru cine îl prinde. „Căutat. Mort sau viu”

Un afacerist rus i-a pus gând rău lui Vladimir Putin! Un milion de dolari pentru cine îl prinde. „Căutat. Mort sau viu” Sursa foto: Igor Dolgov | Dreamstime.com

Un afacerist rus, Alex Konanykhin, este pregătit să ofere o recompensă de 1.000.000 de dolari pentru arestarea președintelui Vladimir Putin. Soarta Rusiei stă în mâinile ofițerilor militari. Acesta a cerut ca oamenii să-l caute și să-l facă să plătească pentru problemele provocate.

Unul dintre cei mai cunoscuți oameni de afaceri din Rusia, Alex Konanyhin, a transmis printr-o postare pe LinkedIn, că a pus în joc o recompensă de 1.000.000 de dolari pentru persoana care îl arestează pe Vladimir Putin. Acesta își dorește ca liderul de la Kremlin să plătească pentru daunele făcute.

„Promit să plătesc 1.000.000 de dolari ofiţerilor care, respectându-şi datoria constituţională, îl arestează pe Puțin că şi criminal de război, în conformitate cu legile ruse şi internaţionale”, a scris Alex Konanyhin, pe LinkedIn.

Acesta a mai declarat că Vladimir Putin nu merită să fie președintele Rusiei și încearcă prin toate puterile să-l oprească.

Ne puteți urmări și pe Google News

„Putin nu este preşedintele Rusiei, deoarece a ajuns la putere ca urmare a unei operaţiuni speciale de aruncare în aer a blocurilor din Rusia, apoi a încălcat Constituţia prin eliminarea alegerilor libere şi uciderea oponenţilor săi. (…) În calitate de etnic rus şi cetăţean rus, văd că este datoria mea morală să facilitez denazificarea Rusiei. Voi continua să ajut Ucraina în eforturile sale eroice de a rezista asaltului Hoardei lui Putin”, a mai adăugat omul de afaceri rus.

sursa: captură Youtube

Postarea făcută de Alex Konanykhin pe LinkedIn a venit la pachet cu o imagine a lui Putin şi cuvintele „Căutat: viu sau mort. Vladimir Putin, pentru crime în masă”. Afaceristul a mai declarat că supușii liderului de la Kremlin s-au asigurat să-i șteargă mesajul de pe rețelele de socializare.

Vladimir Putin nu mai are scăpare

După ce Putin a început războiul în Ucraina, mai mulți politicieni din Rusia au semnat o scrisoare ce i-a fost adresată președintelui și a fost avertizat că strategia lui pune în pericol țara.

Consiliul Deputaților din districtul municipal Gagarinsky din Moscova a condamnat operațiunile militare pe teritoriul Ucrainei și i-a cerut liderului de la Kremlin să renunțe la planul de a distruge viața oamenilor.

„Aceasta este calea spre degradarea și sărăcirea țării. Nicio altă acțiune nu ar putea provoca mai multe daune economiei ruse”, se arată în apel.

Nici apropiatul său, Gerard Depardieu, nu a fost încântat de decizia luată. „Rusia şi Ucraina au fost întotdeauna ţări surori. Sunt împotriva acestui război fratricid. Eu spun: ‘Opriţi armele şi negociaţi’”, a declarat actorul.