EXCLUSIV. Robert Turcescu, avertisment teribil în plin război: "E o mare manipulare!" Ce l-a enervat pe jurnalist
- Maria Miron
- 1 martie 2022, 08:23
Robert Turcescu a lansat un avertisment teribil pentru toată lumea. În cadrul podcastului EVZ Play, jurnalistul a vorbit despre situaţia din Ucraina, dar şi despre problemele din România. „Tâmpite vremuri am prins cu toții. Ultimii 30 de ani au fost foarte haotici”, a spus jurnalistul, enervat de faptul că manipularea dictează în zilele noastre, iar interesele rămân necunoscute.
Jurnalistul Robert Turce face acuzații grave cu privire la războiul care se duce la granițele României. Conform lui Robert Turcescu, conflictul din Ucraina este înconjurat de o mare manipulare. În cadrul podcastului EVZ Play, Turcescu a scos la iveală amănunte incredibile.
„Tâmpite vremuri am prins cu toţii. Adică ultimii 30 de ani au fost aşa foarte haotici. Când spuneam că ne e bine a început să ne fie rău de fiecare dată. Un pic de prosperitate, apoi criză economică. În aceste ore, în aceste zile, suntem intr o situatie de mare manipulare, dezinformare.
Un pic de democraţie, apoi o mineriadă. Un pic de normalitate mondială, apoi un război. Trăim vremuri foarte tâmpite. Ele pot fi interesante, dar să te ferească Dumnezeu de vremuri interesante. În aceste zile când intraţi pe informaţii despre război să ştiţi că e o situaţie de manipulare, dezinformare. Nu e realitatea obiectiva a conflictului armat din Ucraina. Nici ei nu stiu ce e acolo. Toată lumea e cu urechea. Vedem doar nişte imagini", a spus acesta, discutând despre interesele care se află în mijlocul atacării brutale a Ucrainei.
Consiliul de Securitate ia decizia momentului: „Loviți economia și anturajul lui Putin!”
Între timp, tot miercuri, Kievul a îndemnat națiunile occidentale să impună mai multe sancțiuni Rusiei, după o rundă amplă de restricții din partea SUA și a altor națiuni occidentale care vizează economia și cercul intim al președintelui Putin, relatează Deutsche Welle.
Ministrul ucrainean de externe Dmytro Kuleba a transmis că sunt necesare mai multe sancțiuni „pentru a-l opri pe Putin să continue agresiunea”. Kuleba a adăugat: „Acum este necesar să creștem presiunea. Loviți economia rusă și anturajul lui Putin!”.
Miniștrii de externe ai Uniunii Europene au convenit asupra unui pachet de sancțiuni care vizează persoane și entități care „subminează integritatea Ucrainei”, a declarat șeful politicii externe a blocului, Josep Borrell.
Aceste sancțiuni au fost la un pas mai aproape de a fi finalizate miercuri, întrucât ambasadorii UE au aprobat pachetul complet, ce ar urma să fie anunțat în cursul zilei de astăzi, după aprobarea finală a miniștrilor de externe.
Națiunile occidentale recurg la sancțiuni ca răspuns la un discurs ținut luni de Putin, care a declarat că Rusia are dreptul de a cuceri Ucraina ca parte a „continuității spirituale” a națiunii, încălcând în același timp dreptul internațional prin declararea „independenței” regiunilor din estul Ucrainei, Donețk și Luhansk.