Explozie în AUR! Lovitura care îi înfundă complet. Procurorii au făcut prăpăd
- Antonia Hendrik
- 8 februarie 2022, 16:27
Necazurile se ţin lanţ de formațiunea politică AUR. După anunţul Parchetului General despre dosarul penal pe numele co-preşedintelui partidului George Simion, pe surse, s-a aflat că și Georgescu ar fi vizat de un dosar penal, în urma declaraţiilor sale în legătură cu Zelea Codreanu şi Ion Antonescu.
Potrivit unor surse judiciare citate de adevarul.ro, procurorii ar fi deschis un dosar penal pentru promovarea persoanelor vinovate de infracţiuni de genocid şi de crime de război, iar cel vizat este Călin Georgescu. Ancheta a fost demarată după ce Cătălin Georgescu a făcut câteva comentarii despre Zelea Codreanu, şi Ion Antonescu, ultimul considerat responsabil de Holocaustul din România, despre care spunea că „au făcut fapte bune şi altele mai puţin bune”.
„Fapta persoanei de a promova, în public, cultul persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, în sensul art. 2 lit. a), se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani şi interzicerea unor drepturi", este articolul de lege (OUG 31 din 13 martie 2002) care stă la baza dosarului deschis de Parchetul General.
Răspuns năucitor despre Corneliu Zelea Codreanu şi Ion Antonescu
Întrebat, la Antena 3, dacă nu se teme că ar putea fi izolat, pe plan intern şi extern, când îi plasează între eroii neamului pe Corneliu Zelea Codreanu şi Ion Antonescu, Călin Georgescu a răspuns:
„Toţi au făcut şi fapte bune şi altele mai puţin bune, dar, în general, un lider autentic este cel care spune adevărul şi dacă nu spui adevărul nu ai cum să fii lider, şi mai trebuie menţionat că istoria a fost mistificată.
Cred că este bine să păstrăm un echilibru. Istoria este a noastră, au fost şi fapte bune au fost şi fapte pe care nu le pot comenta, dar istoricii trebuie să dovedească acest lucru şi este treaba lor, nu e treaba noastră. Din punctul meu de vedere, faţă de martiri nu pot să am păreri, dar pot să spun că sunt parte din istoria noastră şi rămân în istoria noastră naţională”, a declarat Călin Georgescu.
Într-o înregistrare video, Georgescu a spus că Zelea Codreanu şi Ion Antonescu se regăsesc printre eroii neamului românesc: „Neamul românesc a trăit prin Ştefan cel Mare, Mihai VIteazu, Horia, Avram Iancu, Kogălniceanu, Cuza, Corneliu Zelea Codreanu, mareșalul Ion Antonescu şi mulţi, mulţi alţi eroi”.
Gerorge Simion s-a dezis de aceste declarații
Copreşedintele AUR, George Simion, a anunţat că Georgescu, pe care formaţiunea l-a propus pentru funcţia de premier, a acceptat să devină preşedinte de onoare al AUR. Cooptarea sa în echipa AUR a stârnit nemulțumirea unora dintre liderii partidului, Claudiu Tîrziu şi parlamentarul Sorin Lavric distanţându-se de Călin Georgescu.
Aseară, prezent în emisiunea lui Mihai Gâdea, liderul AUR George Simion a declarat că se delimitează de aceste declarații şi că îi va cere acestuia să îşi reevalueze abordarea privind aceste subiecte pe care, poate, nu le stăpânește prea bine ținând cont că pregătirea sa este în cu totul alt domeniu.