O țară din Uniune Europeană și-a mobilizat armata la graniță. Marea spaimă e legată de invazia migranților
- Nicolae Comănescu
- 8 noiembrie 2021, 16:44
Oficialii lituanieni au decis să ia măsuri radicale pentru situația deloc fantezistă în care în țară vor năvăli migranții, folosiți ca armă de Aleksandr Lukașenko.
Oficialii din Lituania au decis să mobilizeze soldaţi la frontiera cu Belarus pentru a se pregăti în faţa unui posibil flux de migranţi, a declarat luni ministrul de interne lituanian, Agne Bilotaite. Guvernul de la Vilnius va discuta de asemenea o eventuală declarare a stării de urgenţă în zona de graniţă cu Belarusul, a adăugat ea într-o conferinţă de presă.
Lituania se mobilizează pentru cazul în care se va confrunta cu o invazie a migranților
Autorităţile lituaniene nu au vrut să anunțe câţi soldaţi vor fi mobilizaţi şi unde anume vor fi desfăşuraţi, citând motive de securitate. Luni, autorităţile poloneze au acuzat Minskul că încearcă să declanşeze o confruntare majoră, după ce imagini postate pe social media arată sute de migranţi care se îndreaptă spre frontiera dintre Belarus şi Polonia.
„Belarusul vrea să provoace un incident major, de preferat cu focuri de armă şi victime: potrivit relatărilor media, pregăteşte o provocare majoră lângă Kuznica Bialostocka şi va exista o tentativă la o trecere frontalieră masivă'”, a declarat ministrul de externe adjunct Piotr Wawrzyk pentru postul public de radio polonez, conform Agerpres.
Uniunea Europeană (UE) îl acuză pe preşedintele belarus Aleksandr Lukaşenko de orchestrarea unei creşteri masive a sosirilor de migranţi la frontiera dintre Belarus, pe de o parte, şi Polonia, Lituania şi Letonia, pe de altă parte. Această creştere a avut loc în urma adoptării de către UE a unor sancţiuni împotriva Belarusului după abuzurile contra drepturilor omului şi alegerile prezidenţiale din august anul trecut, contestate vehement de opoziţia belarusă şi de Occident.
S-au ridicat garduri în cele trei țări membre ale UE
Toate cele trei state membre ale UE au ridicat la graniţă împrejmuiri de sârmă ghimpată pentru a-i opri pe migranţi, iar săptămâna trecută Lituania a început să instaleze primele tronsoane ale unui gard de oţel.
Peste 4.000 de migranţi au intrat în Lituania din Belarus anul acesta până în luna august, când autorităţile lituaniene au început să-i retrimită pe migranţi înapoi în Belarus. De atunci mai mult de 5.600 de migranţi au fost împiedicaţi să intre, inclusiv 2.300 în octombrie, potrivit serviciilor de protecţie a graniţelor, mai spune sursa citată.