La șase ani de la tragedie, nimeni nu pomenește nimic despre Expertiza „Colectiv”

La șase ani de la tragedie, nimeni nu pomenește nimic despre Expertiza „Colectiv”

Șase ani, de la tragedia de la Colectiv. Bilanțul, 65 de morți și peste 200 de răniți. Din ultimii, sumedenie de mutilați și invalizi, sigur, toți, cu sufletele rupte pe viață. Alt bilanț, un proces care trenează din motive absolut meschine, adică banii, nicio învățătură din care să se evite asemenea tragedii pe viitor și niște capital morbid pe care s-au urcat Iohannis, useriștii și tolontanii. Despre ce a fost de fapt acolo, de unde a plecat nenorocirea, nimic-nimic.

Doar la câteva zile de la tragedia de la Colectiv, oficialitățile s-au repezit, chiar dacă nici nu putea fi vorba despre vreo concluzie cât de cât profesionistă, să acrediteze ideea că incendiul ar fi fost provocat de artificiile folosite iresponsabil în timpul unui concert care înghesuise peste  400 de spectatori într-o incintă-capcană. Potrivit acestora, artificiile ar fi aprins buretele poliuretanic folosit la antifonarea unui stâlp de susținere și de acolo flăcările au cuprins rapid tot clubul. O explicație care avea să fie pulverizată de realitatea evidențiată câteva luni mai târziu, în Raportul de Expertiză înaintat de Institutul Național de Expertize Criminalistice(INEC), în martie 2016, Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Să nu uit! A doua zi după nenorocire, președintele Klaus Iohannis a fost pus să rostească celebra declarație „Corupția ucide!”. O declarație absolut iresponsabilă, pentru că ea indica fără niciun temei vinovați și mobilele faptelor lor, cu încălcarea tuturor normelor constituționale cu putință, așa după cum arătam la vremea când a fost debitată. Nu aș schimba niciun cuvânt din ceea ce am scris la puțin timp:

„La ora la care Iohannis punea astfel primul picior pe scara alcătuită din trupurile din care încă ieșea fum, cercetarea la fața locului nu fusese nici măcar începută. Spusele lui aveau să orienteze toată dezvoltarea din următoarele zile: serviciile de informații au dat echipelor de pe facebook semnalul de declanșare a emoțiilor, i-au scos pe tefeliști în stradă, i-au strecurat lui Victor Ponta amenințarea că Bucureştii s-ar putea transforma într-un Kiev și, sub presiunea străzii, i-au obținut demisia din funcția de premier. În sfârșit, Iohannis își vedea cu ochii visul numit „Guvernul Meu!” Nu a știut să-și camufleze satisfacția și a dat crâncen de gândit tuturor celor care au un IQ mai mare decât cel al unui hamster declarând: „Guvernul a demisionat. A fost nevoie să moară oameni ca această demisie să se producă.” Consternarea provocată a fost general-instantanee și pe măsura senzației că nu scăpase pe gură doar o prostie de rutină. Sub forma unui „act ratat”, adică fără ca el să fi vrut la nivel conștient, subconștientul îl trădase și exprimase un adevăr reprimat.”

Devenisem imediat suspicios, fără să am încă indicii temeinice, ci doar o lecție învățată din istorie: „Un principiu mai puțin cunoscut spune că, atunci când consecințele unui eveniment oricât de grav, care părea la început să fie sub semnul întâmplării, sunt deosebit de importante pentru realizarea unui scenariu aflat în desfășurare, evenimentul este parte din scenariu și nu este de natură aleatorie. Pentru că Scenariul Guvernul Lui este în desfășurare de la începutul anului 2015, eu m-aș întoarce la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat la Clubul Colectiv. Când o întâmplare servește perfect unui scop propus anterior evenimentului, întâmplarea nu mai este întâmplare, ci determinare! Pentru aflarea adevărului, nu aș pleca de la chestii complicate. Aș avea în vedere, pentru început, viteza cu care focul s-a propagat, motivele chimice ale acestei viteze, precum și caracteristicile neobișnuite ale intoxicațiilor și plăgilor morților și răniților.”

Suspiciunea avea să-mi fie confirmată la puțin timp, în martie 2016, de Raportul de Expertiză înaintat procurorilor, în martie 2016, de INEC, pe care l-am publicat în premieră: „În urma simulărilor efectuate de experți pe machete la scară, în condiții similare celor din Club, nu s-a reușit reproducerea unor aspecte fundamentale în privința înțelegerii și elucidării a ceea ce s-a întâmplat, cu adevărat. Nu s-a reușit reconstituirea inițierii incendiului, nici a vitezei de propagare - la toate simulările efectuate de către experți, aceștia au constatat că vitezele cu care focul a urcat pe stâlp, precum și cele cu care s-a propagat pe tavan, sunt de cinci ori mai mici decât vitezele cu care focul s-a dezvoltat în realitate, în Club - nici a intensității acestuia și nici a efectelor sale. Practic, oricât de fidel s-ar fi străduit experții să respecte condițiile producerii tragediei, și au făcut-o foarte fidel, folosind aceleași materiale și reproducând aceleași condiții, nu au obținut aceeași dezvoltare și aceleași efecte. Mai mult, folosind la simulare aceleași materiale care au ars în Club, nu au obținut aceiași compuși de ardere cu cei care au rezultat în urma evenimentului real. Astfel, experții nu exclud posibilitatea ca în Club să fi existat și o altă substanță, una sau mai multe, care să fi generat o viteză extraordinară de extindere a focului, precum și compușii de ardere rezultați.”

Raportul îl primisem în copie de la unul dintre experți, atunci când originalul era deja expediat de specialiștii  INEC către procurori. Expertul mi-a spus că Raportul indică atât de clar posibilitatea ca la Colectiv să fi fost o crimă, un atentat terorist, încât este convins că documentul va fi mușamalizat de către procurori și că singura soluție este să-i dea drumul în presă prin intermediul meu. Omul credea că dezvăluirea va genera un asemenea scandal, încât autoritățile nu vor avea încotro și vor lua în calcul ipoteza atentatului terorist, chiar dacă vor avea grijă să nu găsească și autorii. La fel am crezut și eu. Am mers pe convingerea expertului și am publicat rapid documentul. În el, experții considerau foarte probabil ca în incendiul de la Clubul Colectiv să fi existat o substanță chimică care să explice atât viteza uriașă de propagare, una de cinci ori mai mare decât cea obținută la simulări, cât și compușii de ardere rezultați, alții decât cei obținuți la simulări.

Am mai spus-o, naiv și expertul, la fel de naiv și eu! Nu s-a întâmplat nimic, în afară de faptul că Augustin Lazăr, proaspăt procuror general la vremea aceea, a anunțat public că Parchetul General va deschide o anchetă, pentru a afla cum am ajuns în posesia datelor și concluziilor conținute de document.

Eram ferm convins la data publicării că cei îndurerați vor sări în sus, „că părinții, mamele și tații celor morți, bunicii, frații și surorile lor, soții, soțiile, copiii, în fine, cei dragi, nu-și vor mai găsi liniștea, după ce vor afla opinia celor mai prestigioși experți ai României în materie, până când nu vor afla cine au fost autorii și beneficiarii infernalei crime.” Nici pomeneală!

Nu înțelegeam în ruptul capului, cum este aia, „să-ți pierzi copilul și să nu te pună de niciun fel în mișcare faptul că cei mai pricepuți specialiști ai țării spun că varianta crimei premeditate, a atentatului, este posibilă în stil mare, cum , cum să tacă mâlc, cum să nu ceară explicații?” Astăzi, nu mă mai întreb, pentru că am aflat. Să vedem ce s-ar întâmpla dacă se ia în calcul ipoteza „mâinii criminale”.

Despăgubirile de sute de milioane de euro în procesul Colectiv nu se pot lua decât de la stat, pentru că doar statul are atât de mulți bani. Drept care, trebuia insistat pe culpa instituțiilor statului. S-a încercat învinovățirea autorităților locale, a pompierilor și nu în cele din urmă, a medicilor. Cum toți sunt „ai statului”, asta ar însemna că statul va trebui să plătească despăgubirile de sute de milioane de euro pe care avocații le-au promis clienților lor, victime răniți și familiile celor decedați, atunci când au semnat cu ei și când i-au împrumutat cu bani, ca să-i lege, să fie siguri că nu vor fi schimbați cu alți avocați.

Acesta este și motivul pentru care nici avocații și nici victimele nu vor să audă de expertiza care vorbește despre varianta existenței în club a unei substanțe, care să fi acționat ca un accelerator de ardere și care ar explica viteza mare de propagare a incendiului. Varianta asta introduce în discuție ipoteza mâinii criminale, a atentatului, caz în care iese din discuție culpa instituțiilor statului.

De când am spus toate cele reluate pe scurt mai sus, au trecut ani și nimic nu s-a schimbat. Judecătorii Adina Pretoria Dumitrache (președinte de complet), Carmen Găină și Andrei Iugan, de la Curtea de Apel București, vor decide zilele viitoare, pe 3 noiembrie, dacă schimbă încadrarea juridică din abuz în serviciu în neglijență în serviciu, în cazul tuturor inculpaților din dosar, ceea ce ar duce la pedepse mult mai blânde. Ce pare sigur este că decizia va implica funcționari ai statului, pentru ca statul să scoată banul, cel mai probabil peste o jumătate de miliard de euro. În continuare, la șase ani de la nenorocire, nimeni nu este interesat de ceea ce s-a petrecut cu adevărat în Clubul Colectiv, poate doar cei care urmează să fie condamnați.