Intact Media Academy a început cursurile celei de-a XXII-a serii de viitori jurnaliști de televiziune. Alessandra Stoicescu: ”Mulți ne vor deveni colegi”
- Maria Dima
- 20 septembrie 2021, 13:31
Intact Media Academy a început cursurile celei de-a XXII-a serii de viitori jurnaliști de televiziune. Alessandra Stoicescu: ”Mulți ne vor deveni colegi”
Zeci de participanți vor lucra, timp de trei luni, cu unii dintre cei mai experimentați și reputați jurnaliști din mass-media românească în noul studio de televiziune Intact Media Academy. Reînceperea cursurilor marchează și împlinirea a 10 ani de existență a Intact Media Academy pe piața media din România.
„De 10 ani, Intact Media Academy își îndeplinește misiunea de a forma viitori profesioniști media. În acest timp, sute de absolvenți s-au pregătit la cursurile noastre și ne mândrim deja cu foarte mulți dintre ei care pot fi văzuți la toate televiziunile din România. Anul acesta am fost impresionată de dorința de a învăța televiziune a multor tineri care s-au înscris la Intact Media Academy încă înainte de pandemie, au așteptat începerea cursului și acum sunt alături de noi. Ei formează seria a XXII-a de cursanți ai noștri și sunt sigură că și dintre ei mulți ne vor deveni colegi”, a declarat Alessandra Stoicescu, fondator și coordonator Intact Media Academy.
Alessandra Stoicescu, Mihaela Călin, Adriana Pava, Iuliana Pepene, Sabina Iosub, Valentin Butnaru, Dani Oţil, Dan Negru, Aurelian Ciocan sunt trainerii care îi vor pregăti pe cursanți și îi vor ghida să își descopere și să își dezvolte aptitudinile pentru o carieră de succes în televiziune. Pe lângă orele intensive de curs, studenții vor face practică în studiourile, platourile și redacțiile televiziunilor Intact Media Group: Antena 1, Antena 3 şi Antena Stars. Vor avea șansa de a participa la emisiuni și de a interacționa cu profesioniști și cu nume mari din știri și din divertisment.
Intact Media Academy este cel mai complex program educațional din mass-media românească, ce adună experiența celor mai reputați jurnaliști din România. Înființată în 2011, școala de televiziune contribuie la formarea viitoarelor generații de jurnaliști și de profesioniști de televiziune prin toate specializările din portofoliu: Prezentator TV, Reporter, Editor imagine și Cameraman. Sute de absolvenţi ai școlii sunt deja jurnalişti recunoscuţi și lucrează la televiziuni din toată țara.
Cursurile Intact Media Academy sunt acreditate de Ministerul Educației și de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, școala fiind o instituţie autorizată de Autoritatea Națională pentru Calificări. Intact Media Academy este parte a Intact Media Group, cea mai mare platformă multi-media din România. Mai multe detalii despre cursurile Intact Media Academy se regăsesc pe www.intactmediaacademy.ro și pe www.facebook.com/Intact.Media.Academy.