E clar azi că în termeni europeni economia românească este o economie subdezvoltată, a declarat profesorul Mircea Coșea.

Noi sigur că avem impresia că trăim cum trăiesc și afară, supermarketuri, mașinile strălucesc, mâncăm ciocolată elvețiană dar suntem subdezvoltați pentru că avem câteva elemente care ne dau de gol. În primul rând, noi suntem pe stadiul manufacturier al revoluției industriale.

Noi ce creăm în România, de fapt manufacturăm. Nu avem cercetare și nici dezvoltare. În al doilea rând, materiile prime românești nu sunt prelucrate în țară. Noi le exportăm ca materii prime și importăm la diferite grade de prelucrare, ceea ce înseamnă o pierdere mare de valoare adăugată. În al treilea rând, avem relațiile externe concentrate pe două, trei sau maximum patru țări din Europa de Vest, asta înseamnă în termenii Enciclopediei engleze, dacă mai adăugăm și lipsa de capital național, asta înseamnă că suntem o țară colonială.

Nu folosesc acest termen des că nu-mi place, dar suntem într-un stadiu în care economia românească nu performează, orice-am face. Ori noi ce facem în schimb? Noi vrem să cârpim această stare. Uitați-vă la toate declarațiile care sunt acum și chiar după criza din 2008. „Trebuie să revenim la momentul dinaintea crizei”, zice domnul Cîțu.

„Avem cea mai mare viteză de recuperare ca să ajungem la momentul dinaintea crizei”. Păi ăla era un moment bun? Trebuie să revenim acolo? La deficite în lanț? Deficitul comercial, deficitul contului curent, deficitul bugetar, deficitul fondului de pensii. Toate astea arată o țară care de-abia răsuflă și care trăiește prin împrumut.

Noi suntem o țară care am început să legiferăm și să scoatem la lumină faptul că noi trăim din împrumuturi, a devenit oficial, asta e, ne împrumutăm de pe o zi, pe o zi. Toate lucrurile astea arată ce? Că România e o țară care produce valoarea adăugată sub media europeană, cum suntem în partea de jos a Europei, iar lucru cel mai important este că cea mai mare parte a acestei valori adăugate nu o capitalizăm în țară, ci o capitalizează alții în străinătate.

Nu pentru că ne fură, nu pentru că duc profitul multinaționalelor de aici în insulele Cayman, nu, ci pentru că importăm tot ceea ce consumăm. Deci creșterea noastră economică de fapt este un beneficiu pentru cei care ne trimit nouă mărfuri în România, și nu neapărat rachete F-16, ci ne trimit mălai, ne trimit iaurt, ne trimit făină ș.a.m.d. Lucruri pe care noi nu mai putem să le facem. Și nu putem să le facem pentru că nu am înțeles un lucru, că ar trebui să începem de jos.

Nu neapărat să facem autostrăzi care sunt elementele secolului trecut. Acum 110 s-a construit prima autostradă din America, iar noi acum ne străduim să facem niște kilometri în plus. Astea sunt lucruri pe care trebuie să le facem ca să recuperăm înapoierea, dar noi trebuie să sărim peste asta acum către o nouă structură.

Care e această nouă structură? Înseamnă nu neapărat să începem să fim digitalizați până la produsul pâinii și al tunsului în frizerii. Înseamnă să ne prelucrăm în țară materia primă. În momentele în care astăzi România aruncă pe câmp sute de tone de legume, castraveți și ardei, înseamnă că n-avem nici un drept să ne numim țară europeană.

N-avem nici un drept să credem că suntem într-o țară în care avem viitor. Aruncarea resurselor, incapacitatea prelucrării lor doar de dragul compensării prin coeficienți a nu știu ce drac din import sunt niște lucruri care sunt criminale pentru viitorul țării. Vreți să vă mai spun un lucru care înseamnă aruncare resurselor la coș?

Înseamnă cum au fost primiți în țară și cum au fost valorificați tinerii care au primit medalia de aur de robotică în Statele Unite. Știți cum îi cheamă? Ați aflat de ei? Știți ceva despre ei? Știți cine a dat banii? Ei s-au finanțat. Le-a creat, ca-n Finlanda statul o asociație finanțată și plătită pentru a-i întreține în țară? I-am văzut noi la televizor cum arată aceste genii? Nu. Ne-am aruncat și resursa asta la gunoi. Și atunci ce viitor să mai avem?

Hai să ne referim puțin la PNRR-ul ăsta. PNRR-ul în România este înțeles ca ”hai să luăm bani ca să facem ceva cu ei”. Unul are nevoie de niște podețe, altul de niște fântâni, altul de autostradă, altul niște spitale. Dacă citim cu atenție ce se vorbește la Uniunea Europeană vedem că mecanismul european de redresare și reziliență, din care apar PNRR-urile naționale nu are ca principal scop revenirea la momentul dinaintea crizei. Ăsta e spus printre altele.

Scopul este depășirea stadiului de dezvoltare al Uniunii Europene. Trecerea la cele două axe principale: digitalizarea – adică faza a patra a revoluției industriale – și revoluția verde. Asta înseamnă că Uniunea Europeană a înțeles că ea nu va mai putea să facă față în condițiile actualei competiții internaționale și a războiului comercial, decât dacă depășește stadiul în care se află. Acest stadiu înseamnă până la urmă transformarea Uniunii Europene într-un monolit economic. Adică într-o unitate foarte puternică.

Această unitate foarte puternică care poate să fie competitivă trebuie să elimine marile diferențe dintre state. Pentru că Uniunea Europeană nu mai acceptă ca cel care plătește impozite în Germania să dea banii pentru cel care nu muncește în România. Știți foarte bine episodul cu cele patru state care s-au opus Programului de reziliență tocmai pentru că nu vor să dea banii. Asta ce înseamnă? Că acest program are o capcană.

Dacă nu reușești în termenul stabilit să ajungi la parametrii pe care Uniunea Europeană i-a pus pentru a deveni într-un fel nu neapărat apropiat, dar oricum în clubul celor dezvoltați, te cam autoelimini din Uniunea Europeană. Nu că te dă afară. Rămâi la margine, relația se transformă dintr-o relație comercială într-o relație de subordonare, începi să ai niște relații de participare la marile lanțuri valorice din ce în ce mai puțin importante, încep să devii un furnizor de materie primă și de forță de muncă și rămâi acolo unde ești, la marginea Europei.

În condițiile astea, în care Europa nu-ți mai dă puterea pe care o are printr-un grup foarte bine concentrat apare situația în care România nu se poate pronunța. Pentru că în situația asta apare un proces pe care noi l-am numit de foarte mult timp un proces de centrifugare pe pământ. Și anume, capitalul caută locuri unde se poate valorifica mai bine și atunci din România el pleacă, se centrifughează spre elementele mai favorabile.

Aici avem un element mult mai favorabil valorificării capitalului decât oferă România. Acest element este Ungaria. Capitalul românesc pe care vrei să-l crezi patriot, dar nu poate să fie patriot când el caută profit, nu poți să ceri profitului și patriotism, ca atunci faci comunism, asta înseamnă să vezi cum românii vor investi, cei care au bani, iar societățile românești și investițiile străine vor merge, și deja au început să meargă mai mult în vestul țării și de acolo vor merge în partea cealaltă, iar de acolo vor veni niște inputuri pe care noi astăzi le tratăm cu cea mai mare neseriozitate și anume, cumpărarea resurselor românești. Pentru că noi, față de toate celelalte țări din Europa, suntem foarte permisivi în vânzarea pământului.

Noua finanță ungară, care este sprijinită de statul maghiar (nu este ca-n România, capitalul românesc nu este sprijinit de stat, al Ungariei este sprijinit de stat), vine în România și cumpără. Începând de la case până la pământ. Ce n-a mai cumpărat? A început să cumpere și echipe de fotbal. Va cumpăra încă ceva, va cumpăra universități, deja e în planul lor. Vor mai cumpăra încă ceva, vor cumpăra mijloacele de creare a energiei și anume termocentrale și hidrocentrale de cogenerare pentru că vor spune este în avantajul populației locale, ce e rău în asta? Și atunci o să vezi cum guvernul României care se crede călăreț pe un cal mare va rămâne fără cal.

Factorul extern a fost întotdeauna important în România dacă luăm chiar în istoria acestor ultimi 200 sau 300 de ani. Așa că după mine este o înclinație confirmată de a vedea exteriorul mai bun decât interiorul întotdeauna. O marfă de import e mai bună decât o marfă națională. Asta vedem în teorie, deși nu e adevărat întotdeauna.

Deci exteriorul va avea întotdeauna un lucru important de spus în România, iar faptul că noi am avut asemenea lipsă de inteligență, până la urmă de credință, de a da țara pe mâna unor conducători care nu sunt etnici români, arată că de fapt am avut degeaba încredere în ei, pe principiul fals că, nu vreau să deranjez pe nimeni, întotdeauna un neamț e mai bun decât un român.

Corupția este un fenomen permanent în omenire și fost distribuit proporțional în lume, deci noi, poate suntem mai, cum să spun eu, mai găinari decât alții, adică noi suntem corupți la nivelul polițistului după stradă. Corupția există peste tot. Deci faptul că românii sunt corupți față de alții e o chestiune care ne-a fost impusă, iar noi am acceptat-o, chiar ne-am bucurat că putem să ne manifestăm ca luptători anticorupție, care de fapt e așa cum este.

În România corupția are și un sens cât se poate de sentimental, nu te duci la doctor fără nimic acolo. Asta înseamnă corupție în alte țări, la noi înseamnă atenția către respectivul om. Mai există și proverbe Dacă nu plătești doctorul nu te face bine! Vedeți cum evoluează cultura și tradiția unei țări. Dar nu asta e problema. Noi suntem în cea mai mare parte impresionați de ceea ce se întâmplă în exterior, vedem lucrurile într-o manieră hiperbolizată câteodată, iar ceea ce face Uniunea Europeană pentru noi, sau ceea ce credem că face este prezentat ca fiind un lucru mirific aproape.

De aici apare și posibilitatea răului pe care unii o spun direct, noi ne ferim să-i aprobăm. Programele europene mari în care sunt incluse și țări ca România nu sunt întotdeauna favorabile României. Pentru că aceste programe pleacă de la resursele unei țări pe care trebuie să le ia sau să le folosească altă țară. În grupa asta în care suntem noi, în Europa Centrală și de Est, singura țară care deține proporții importante de resurse este România, plasată pe locul 2, după Franța, în Europa, ca fiind în medie bogată în resurse, începând de la pământuri rare până la pământuri arabile, mergând până la apă, de care nu discutăm întotdeauna, energie, și altele, și altele.

Deci un program care include România în așa ceva trebuie să ne pună întotdeauna în gardă, trebuie să fim foarte atenți dacă nu cumva nouă nu ni se cere decât resursa și cât valorificăm din resursa asta. Asta nu înseamnă să negi specificul epocii pe care o trăim. Epoca pe care o trăim este epoca multinaționalelor. Multinaționalele conduc lumea și creează modelul de dezvoltare global al omenirii. Deci nu putem să trecem peste ele, nu putem să ne luptăm cu ele, ei cu tunul noi cu briceagul, nu se poate așa ceva. Însăși faptul că s-a trecut acum la impozitarea cu 15% a profitului în plan local al multinaționalelor arată că multinaționalele au fost de acord cu așa ceva.

Să nu credeți cumva că a venit impunerea și au zis și multinaționalele că sunt de acord. Nu. Pentru că este un act politic de cea mai mare importanță, multinaționalele apar ca fiind într-un proces de democratizare, înțelegere și de pactizare cu marile necazuri pe care oamenii le petrec în timpul unei pandemii. În realitate, nu se întâmplă mare lucru. Deci noi trebuie să plecăm de la ideea că nu putem să eliminăm ceea ce nu ne place, dar putem să negociem, putem să discutăm.

Dacă nu va avea loc în România într-o perioadă foarte apropiată o puternică reformă de restructurare a economiei în sensul creșterii gradului ei de valorificare a resurselor și a creșterii gradului de producție, singura sursă finanțare a României va rămâne împrumutul. Asta e clar. Împrumuturile vor crește în România, nu ne vom opri aici la peste 50%, vor crește masiv. Sigur că există teoria lasă domnule că alții au 100%. Vreau să o spun încă o dată că nu ne putem compara cu alții, dintr-un motiv foarte clar, că noi nu suntem în zona euro. Nefiind în zona euro nu suntem o verigă a acestui lanț de susținere.

Deci în momentul în care vom ajunge în incapacitate de plată pentru că vom plăti prea mult pentru credite, iar industria locală și producția locală nu va alimenta bugetul, atunci nimeni nu ne va veni în ajutor cum a venit Banca Europeană în ajutorul Greciei pentru că n-au de ce să ne ajute pe noi. Și atunci ajung la ceea ce spuneam mai departe, dacă legal nu vom fi scoși din Uniunea Europeană ne vom autodespărți de Uniunea Europeană fiind prea îndatorați, fiind prea incapabili de a mai face față condițiile de competitivitate și de complementaritate pe care le are Uniunea Europeană.

În momentul acela vom deveni o țară neimportantă pentru absolut toată lumea, în afară de anumite resurse pe care le avem și pe care le vom folosi ca să mai plătim din datorie. Asta ce înseamnă? Înseamnă că de fapt suntem o țară în faliment. Deci ceea ce aștept, este ca să văd un program de reformare a economiei românești. România educată o fi ea bună pe undeva, dar reformarea economică trebuie făcută urgent, nu mai putem să mai avem deficitele astea enorme pe care le avem și care sunt de râsul lumii.

Mergem pe un tobogan. Din punctul meu de vedere singura speranță, dar e foarte slabă, e aceea că spre sfârșitul acestui an Uniunea Europeană va interveni cu ocazia aprobării PNRR-ului, când vor vedea că PNRR-ul ăsta de fapt este o creație neomarxistă de finanțare a unor structuri din alte țări prin așa numite contracte de consultanță și de training.

Deci atunci poate că vor interveni, nu pentru că ne iubesc pe noi prea mult, ci pentru că le stricăm lor piața prin aceste incapacități de cuplare cu ceea ce ei fac. Pentru că, domnule Gușă, piața mondială acum se dezvoltă într-o altă direcție. Marea finanță internațională a ajuns la concluzia că petrolul oricum nu mai este de viitor, armamentul nu mai este nici el de viitor. Apare altă piață. Piața medicamentelor. E o piață mondială cu resurse extraordinare în care se investește mult și se câștigă foarte mult. Deci și boala asta, după vaccin înseamnă până la urmă tot un joc financiar.

Deci dacă noi nu vom fi capabili să intrăm în piețele astea cumva, nu neapărat făcând vaccin anticovid, ci dacă nu vom putea, de exemplu ca să mărim gradul de vaccinare care e o cerință acuma, pentru că trebuie „să îndeplinim planul de cumpărare a vaccinului”, atunci vom rămâne pe undeva dar nimeni nu se va mai ocupa de noi. Decât cine? Cine are interesul să profite de necazul nostru. Ori aici avem două mari puteri care ne pândesc de după colț. Una e Rusia, alta este China.

Ce se va întâmpla nu știu. Oricum nu în viitori 2-3 ani, dar cei care astăzi au puterea în România și au și cap ca să gândească puțin și la țara asta, trebuie să vorbească că prezentul este așa cum e, vai de capul lui, dar viitorul poate să fie îngrozitor pentru România dacă nu se iau măsuri acum.

Mircea Coșea (interviu la Gold FM)