Cum a reușit România să deschidă calea independenței pentru Zimbabwe. Istoria secretă
- Alice Barbu
- 9 iulie 2021, 09:00
Ștefan Andrei, fost ministru de externe al Republicii Socialiste România, între 1978 și 1985, a fost arestat pe 12 ianuarie 1990 și eliberat pe 12 decembrie 1991. În perioada cât a stat în închisoare, zi de zi acesta așternea pe hârtie gândurile și amintirile sale.
Printre amintirile sale s-a regăsit și Doamna de Fier a Marii Britanii, Margaret Thatcher, care demisionase în 1990. A fost prima și singura femeie cu funcția de premier al Marii Britanii, pe care a reprezentat-o cu succes timp de 11 ani.
Aflând de vestea demisiei sale, Ștefan Andrei a notat în jurnalul său că Margaret Thatcher “m-a primit ca ministru de externe. Rece, autoritară, ambițioasă, urmărindu-și cu încăpățânare obiectivele. Și-a consolidate prestigiul prin victoria în apărarea insulelor Falkland, ceea ce a contribuit la căderea regimului generalilor din Argentina. Marea Britanie a fost condusă de o femeie, în timp ce pe tron era nu un rege, ci o regină. Partidul Conservator condus de o femeie, un semn al vremurilor noi, al schimbărilor de după război. Răutăcioșii spuneau că Thatcher era așa de planificată, încât chiar copiii i-a născut gemeni, pentru a nu irosi timpul cu două nașteri.”
Împotriva comuniștilor
Încă de la începutul carierei sale politice, Margaret Thatcher s-a remarcat prin discursurile dure la adresa comuniștilor și a regimului comunist. Ea a fost prima care a constatat că Mihail Gorbaciov era primul conducător sovietic care avea să promoveze alte idealuri, bazate pe reforme.
“ Ea a avut un loc însemnat în cariera lui Gorbaciov. Antisovietică și anticomunistă, după prima întâlnire la Londra cu Gorbaciov, și-a avertizat aliații și în primul rând pe prea bunul ei prieten, președintele Statelor Unite, Ronald Reagan, că Gorbaciov este un conducător sovietic diferit de predecesorii săi, predispus la dialog și compromisuri. Și a avut dreptate”, a spus Ștefan Andrei.
Chiar dacă Nicolae Ceaușescu a avut o vizită oficială în Marea Britanie, Margaret Thatcher nu a promis niciodată că va veni în România. Cu toate acestea, vizita întreprinsă de delegația română a adus informații utile pentru Marea Britanie, care au ajutat demersurile lor diplomatice.
“ Am cunoscut-o pe Margaret Thatcher, cred, cu ocazia vizitei delegației guvernului din umbra al Partidului Conservator și s-a întâlnit cu Nicolae Ceaușescu cu prilejul vizitei de stat în Marea Britanie, în 1978. La ultima mea întâlnire cu lordul conservator Amery, acesta mi-a mărturisit că informațiile primate de la București în vizita precedentă, cu privire la personalitatea lui Mugabe (care era apreciat la Londra ca un marxist dur, fanatic, intransigent, pătimaș) și a lui Nkomo, au fost de mare folos pentru Foreign Office în negocierile de la Lancaster House, care au deschis calea independenței pentru Zimbabwe”, și-a amintit Ștefan Andrei.