International
E oficial. Și bărbații pot să nască. Ce a hotărât Parlamentul European
- Sabina Popescu
- 24 iunie 2021, 23:55
Oficialii europeni au votat Raportul Matic, care prevede că avortul reprezintă un drept fundamental al omului și, de asemenea, bărbații pot, la rândul lor, să dea naștere unei ființe umane.
Și bărbații pot naște. Oficialii Parlamentului European au decis. Raportul Matic al instituției europene a fost adoptat cu 378 de voturi pentru, 255 de voturi împotrivă și 42 de abțineri. De asemenea, textul prevede că avortul reprezintă un drept fundamental al omului.
Anunțul a fost făcut public de către europarlamentarul PNȚCD Cristian Terheș, care a scris pe pagina sa de Facebook că raportul care privește "situația drepturilor sexuale și reproductive din UE, din perspectiva sănătății femeii" reprezintă un radicalism marxisto-sexist fără precedent.
Bărbații pot naște, educația sexuală devine obligatorie, iar avortul va fi un drept fundamental al omului
Raportul Matic stabilește că avortul reprezintă un drept fundamental al omului astfel încât "dreptul de a pruncucide are întâietate în fața dreptului la viață a copilului nenăscut. Oricine va vorbi contra acestui "drept fundamental" sau a altor asemenea pseudo-drepturi, cum ar fi preoții și pastorii, vor suferi rigorile legii", a spus Cristian Terheș.
Educația sexuală va fi introdusă drept materie obligatorie în școli. Europarlamentarul Cristian Terheș spune că se are în vedere să se impună educația sexuală încă din fragedă pruncie și va face referire la ideologia de gen și alte aspecte care au legătură cu această temă.
Oficialii europeni vor elimina dreptul la libertatea de conștiință a doctorilor și a personalului medical care refuză să demareze anumite proceduri medicale, de exemplu avortul. "Din moment ce avortul este socotit a fi un drept fundamental, un medic sau personal medical nu poate, pe motiv că-i încalcă lui conștiința, să oprească o altă persoană să se bucure de un drept fundamental (să facă avort)", a spus Cristian Terheș.
Cristian Terheș: UE promovează moartea
"Pe lângă multe alte aberații pe care acest raport le conține, asupra cărora voi reveni, raportul susține că și bărbații pot să nască copii, motiv pentru care trebuie, "în astfel de cazuri, să beneficieze de măsuri în ceea ce privește sarcina și serviciile de îngrijire legate de naștere fără discriminare pe criterii de identitate de gen" (lit. N din raport).
Nu în ultimul rând, raportul încalcă Tratatele UE, care prevăd că domeniul sănătății este exclusiv de competența statelor membre.
Așa cum am declarat în plenul Parlamentului European, în urma adoptării acestui raport UE devine, dintr-o uniune care promova libertatea și prosperitatea, una care promovează moartea", s-a exprimat europarlamentarul PNȚCD.
Cum au votat europarlamentarii români
În favoarea Raportului Matic au vota - Vlad Marius Botoș, Dacian Cioloș, Alin Mituța, Nicolae Ștefănuță, Ramona Strugariu și Dragoș Tudorache.
Contra Raportului au votat - Traian Băsescu, Vasile Blaga, Rareș Bogdan, Daniel Buda, Cristian Bușoi, Gheorghe Falcă, Maria Grapini, Mircea Hava, Dan Motreanu, Gheorghe Nistor, Cristian Terheș, Eugen Tomac, Lorant Vincze și Iuliu Winkler.
"Radiografia voturilor pe grupuri politice e importanta pentru a intelege ce valori sustine fiecare grup (politic)", s-a exprimat europarlamentarul Cristian Teheș.
Recomandările noastre
International
Dan Andronic publică poza cu Ponta și Trump