În ultimul an și jumătate aproape deja, cu toții am trecut printr-o perioadă mai dificilă, această perioadă a Coronavirusului a fost una care ne-a testat pe toți, ne-a arătat cum suntem cu adevărat în momente dificile. Am avut timp de reflecție asupra vieții noastre asupra a ceea ce am făcut bine și ce nu și să ne reașezăm viața pe cursul ei firesc.

Aș vrea să reflectăm un pic asupra acestei perioade, asupra impactului ei în viața noastră, a celor din jurul nostru și asupra motivelor pentru care s-a întâmplat și se întâmplă această pandemie.

În primul rând, aș vrea să vedem un pic cum era societatea înainte de pandemie pentru a înțelege mai bine lucrurile. Trăim în secolul 21, secolul vitezei, în care informația circulă cu viteză amețitoare. Acest lucru nu rămâne fără repercusiuni și asupra noastră, alergăm din stânga în dreapta, parcă nu mai avem timp să ne liniștim. Simțim cum zilele, săptămânile, lunile, anii trec fără ca noi să ne dăm seama de asta, fără a fi prezenți în ele. Timpul petrecut în familie este din ce în ce mai puțin și de aici relațiile din ce în ce mai reci, mai distante între copii și părinți. Am în minte o imagine tristă în care toți stau la masă, dar fiecare stă pe telefon. Ei teoretic stau împreună la masă, dar practic ei nu sunt acolo, prezența lor, atenția lor nu este acolo, ci este în altă parte. Ei nu trăiesc într-o comuniune, ci într-o distanță pe care poate că nici nu o percep.

Avorturile sunt într-un număr din ce în ce mai mare, din păcate. Anual aproximativ 50 de milioane de copii nenăscuți sunt omorâți, 50 de milioane de suflete, de ființe sunt practic ucise. Copiilor care ar fi putut ajunge oameni mari ca oricare altul practic le este luat dreptul la viață.

Concubinajul este în creștere, rata divorțurilor crește alarmant, practic societatea este într-un haos generalizat. Copiii de liceu se droghează, se promovează drepturile homosexualilor, ideologia de gen și alte mizerii care vor să-i distrugă pe copii, iar oamenii stau nepăsători și se uită. Parcă sunt inerți la ce se întâmplă în jurul lor, nu sunt angrenați în real. Se pune atunci întrebarea, până unde să îngăduie Dumnezeu? Este un singur lucru în care nu se bagă Dumnezeu și anume în libertatea omului. Sau cum spunea Vladimir Lossky, un teolog rus din secolul XX, libertatea omului este singura „slăbiciune” a lui Dumnezeu.

Dumnezeu îngăduie până la un moment dat, până când printr-o pedagogie divină încearcă să-l facă pe om să se întoarcă înspre El, să privească înspre El. Dar chiar și în aceste momente Dumnezeu tot nu se bagă în libertatea omului ,pentru că nu-L obligă pe om ce să aleagă, ci îl lasă tot pe el ce să aleagă. Condiția fundamentală pentru iubire este libertatea, fără libertate nu există iubire. Iubești pentru că vrei să iubești, nu pentru că ești constrâns să iubești.

Fuga de noi înșine, cum spuneam secolul vitezei, este parcă un sindrom al vremurilor în care trăim. Nu mai avem timp nici să ne analizăm viața. Dumnezeu a zis gata, e nevoie de un mic șoc pentru ca oamenii să-și recalibreze viața, să se întoarcă de la relele pe care le fac, de la patimile lor, și să-și îndrepteze viața, să se întoarcă spre El.

Trebuie să ne gândim că în această perioadă casele de pariuri au fost închise o bună perioadă de timp, la fel și clinicile de avorturi, cluburile, barurile și alte locuri unde se comiteau păcate grele. Asta nu poate să continue la nesfârșit, nu mai vorbim de faptul că societatea actuală este extrem de sexualizată, se încearcă promovarea prin toate mijloacele posibile a desfrâului, femeia este obiectivizată, transformată într-un simplu obiect de satisfacere a plăcerilor sexuale, ea nu mai este privită ca o persoană, ci ca un obiect. Acum un mic răspuns pentru feministe, femeia a fost readusă în deplinătatea ei, la măreția ei prin Maica Domnului, în momentul în care s-a născut Mântuitorul pentru că în momentul acela a devenit Născătoare de Dumnezeu și a devenit mai mare decât toți sfinții și îngerii. După Dumnezeu, urmează Maica Domnului, iată la ce rang a fost adusă femeia. Familia este prezentată ca ceva „rău”, tinerii nu mai sunt încurajați să-și întemeieze o familie, ci să-și piardă timpul în prostii, să-și consume tinerețea, energia în patimi. Așa că a trebuit un scurtcircuit, să zic așa, prin care societatea să se restarteze și să-și revină încetul cu încetul la normal.

Dumnezeu va îngădui această perioadă până când omul se va trezi și se va întoarce spre El.