Dan Andronic, editorialist
sursa: Arhiva EVZ Liviu Dragnea nu este un personaj simpatizat. Este simbolul aroganței PSD, a modalităților de control a Justiției, a tot ceea ce a dat mai rău guvernarea PSD în ultimii 10 ani. Cam așa gândesc majoritatea oamenilor când vine vorba despre el. Dar...
Liviu Dragnea nu mai este președintele PSD, ci un cetățean obișnuit. Condamnat, dar cu având drepturi. Azi am citit comentariul lui Ion Cristoiu referitor la eliberarea lui Liviu Dragnea: „Nu am înțeles de ce nu-i dau drumul. Totuși omul are drepturi ca orice cetățean. Nu discut cum a fost condamnat, da? Eliberarea condiționată. Spui că nu-i dai drumul că el nu s-a purtat frumos la închisoare? Dar ce, era cuțitar? Vi-l imaginați pe Dragnea că nu se purta frumos? E mai complicat. Nu-i dau drumul din motive politice. Ce fel de justiție e asta dacă nu-i dai drumul? Are dreptul, da? Motivul este penibil. Aaa, dacă ai fost acolo tâlhar, violator, puscăriași din ăia care vin din an în an, ai putea să spui. Vai de capul lui. Să nu-mi spuneți mie că nu s-a purtat frumos la închisoare, că n-a zis să trăiți domn gardian.”
Și îi dau dreptate! Liviu Dragnea nu a fost eliberat condiționat, precum sunt automat eliberați autorii de infracțiuni cu violență, pentru că liberarea condiționată este o (de fapt) nu un drept, ci o vocație, cum se spune în lege. Vocație, adică un semi-drept. De fapt, este o modalitate de tortură psihică pentru cel condamnat. Una din invențiile Binomului Coldea-Kovesi care continuă să reziste și în zilele noastre!
Poate că nu știți ce înseamnă potrivit legii, liberarea condiționată, potrivit avoconsult.ro:
Ne puteți urmări și pe Google News
Din punct de vedere juridic liberarea condiționată este o modalitate de individualizare a pedepsei închisorii în faza executării. În limbaj comun acest lucru înseamnă că încă din prima zi în care se află în penitenciar condamnatul poate decide singur dacă va beneficia sau nu de liberarea condiționată și influențează în mod direct deciziile conducerii penitenciarului și ale instanței prin acțiunile sale.
Pentru a beneficia de liberarea condiționată condamnatul trebuie să facă o cerere în acest sens sau să fie propus spre eliberare de comisia de liberare condiționată din cadrul penitenciarului. În ambele cazuri această comisie va constata îndeplinirea primelor două condiții prevăzute de lege: i) împlinirea fracției de pedeapsă și ii) executarea în regim semideschis sau deschis a închisorii. (...)
Au posibilitatea liberării condiționate doar condamnații care își execută pedeapsa în regim semideschis sau deschis și care nu sunt considerați periculoși. Soluția este firească din moment ce scopul liberării condiționate este de a pune în libertate persoanele condamnate care și-au îndreptat comportamentul și se pot integra în viața socială.
Cu alte cuvinte, dacă te porți frumos în închisoare, dacă respecți regulile, poți fi eliberat.
O recomandare din 2003 a Comitetului de Miniștri este de o claritate greu de înțeles pentru România, de nu o aplică nici în ziua de azi. Potrivit acesteia, eliberarea condiționată este una din cele mai eficiente "căi de prevenire a recidivei și promovare a plasării, reintegrării planificate, asistenței și supravegherii deţinutului în comunitate". Care are motive economice și sociale puternice, pedeapsa cu închisoarea având scopul de a sancționa o încălcare a legii, nu de a distruge un om. Mai mult, în 2003, prim-miniștri din Uniunea Europeană afirmau: "Costurile financiare de executare a pedepsei cu închisoarea reprezintă o povară grea pentru societate, iar cercetările au demonstrat că detenția deseori are efecte inverse şi nu sporește efectul de reabilitare a inculpaților". Iar recomandarea continuă pe același ton.
La noi, este exact invers. În fața instanței se prezintă deținutul și procurorul DNA. Deținutul vine cu o recomandare de eliberare condiționată din partea comisiei penitenciarului, care l-a supravegheat zi de zi, procurorul DNA vine cu afirmații generale, fără să aibă habar cum s-a comportat X sau Y în închisoare. De fapt, nici nu-l interesează, indiferent de cine este propus pentru eliberare. Face opoziție din reflex sau ordin.
Dacă în cazul deținuților de drept comun eliberarea condiționată este garantată, procurorii de la Parchetul General nici măcar nu se prezintă în instanță, la "gulerele albe" e un tratament preferențial. Pentru că respectarea ideii de justiție nu mai are demult încărcătura simbolică pe care o găsești în tratatele de drept.
Justiția Legată la Ochi a fost înlocuită cu Justiția Socială, care are grijă să arunce o privire, pe furiș la cel judecat. Așa că, având în minte câteva excepții notabile, unde DNA "a uitat" să facă opoziție, întotdeauna procurorii pledează împotriva liberării, iar judecătorii o acordă cu mare greutate.
Magistratul de la Sectorul 5 care a respins liberarea și-a motivat decizia arătând că, deși Liviu Dragnea a executat 2/3 din pedeapsă, "din analiza situaţiei personale instanţa nu şi-a format convingerea că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare". "Eliberarea petentului, prin simpla împlinire a fracţiei şi în contextul unui comportament civilizat - normal de altfel, ar fi de natură a avea un efect total opus. Evident, o astfel de măsură nu ar fi de natură a avea un efect descurajant, ba din contră, ar dovedi o lipsă de reacţie din partea statului faţă de cei care încalcă normele legale", a motivat Judecătoria Sectorului 5.
Deci, ce trebuia să facă Liviu Dragnea? Să poarte bască, ca-n bancul cu Iepurașul și Ursul.
Recomandările noastre
