Armenia - România se joacă cu fani în tribune. Gazdele au vândut toate biletele
- Ioan Valentin Oprea
- 30 martie 2021, 19:02
Tricolorii au aterizat luni seară, în capitala Armeniei, după un zbor lung, de aproape două ore. Căpitanul Vlad Chiricheş şi ceilalţi coechipieri ai săi vor renunţa la tradiţionalul echipament galben şi vor evolua, la Erevan, în tricouri de culoare albă.
Naţionala de fotbal a României se bate, pentru locul doi în grupă, cu surpriza Armenia, care va fi încurajată din tribune de suporteri. Federaţia de la Erevan a primit, în ultima clipă, undă verde din partea autorităţilor sanitare pentru a deschide, din nou, porţile stadionul republican „Vazgen Sargysan”.
Peste patru mii de fani ai gazdelor vor fi în tribune, la confruntarea de mâine, ce va începe de la ora 19:00, iar toate biletele puse în vânzare au fost deja achiziţionate de suporterii armeni. „Vor fi 4300 de fani armeni mâine, la meciul României, 30% din capacitatea stadionului! În Europa, fotbalul are parte de sprijinul suporterilor” a anunţat site-ul oficial al Federaţiei Române de Fotbal.
Khoren Bayramyan şi compania au fost susţinuţi din tribune şi în partida de duminică, cu Islanda, câştigată, în mod surprinzător, de Armenia, cu scorul de 2 - 0. Accesul pe arena „Vazgen Sargysan” a fost permis şi atunci doar unui număr limitat de fani.
Rădoi se teme de duritatea armenilor
Selecţionerul primei reprezentative, Mirel Rădoi, speră că tricolorii vor trece cu bine peste examenul dificil de la Erevan. Tehnicianul în vârstă de 39 de ani îşi face griji că Valentin Mihăilă şi ceilalţi oameni din ofensiva naţionalei nu vor fi lăsaţi să îşi pună în practică jocul combinativ şi calităţile tehnice, din cauza intervenţiilor dure şi a deselor fragmentări ale gazdelor.
„Din păcate, Armenia e o echipă care nu ne prea convine nouă. E o formaţie bătăioasă, agresivă şi care rupe jocul foarte des. Atunci când simt presingul, încearcă să joace direct pe cei doi atacanţi. Ca organizare defensivă, seamănă cu naţionala Irlandei de Nord” a caracterizat Rădoi trupa pregătită de spaniolul Camino Joaquin Caparros.
După ce în primele două dueluri din aceste preliminarii, tricolorii au evoluat în binecunoscutele tricouri galbene, România va schimba echipamentul pentru deplasarea de la Erevan. Pentru prima dată în această campanie de calificare la Campionatul Mondial din 2022, Nicolae Stanciu şi compania vor juca în tricourile de rezervă, de culoare albă.