Cine a fost Pierre Cardin, vizionarul modei care a murit la 98 de ani

Cine a fost Pierre Cardin, vizionarul modei care a murit la 98 de ani

Pierre Cardin, designerul italian născut în Sant'Andrea di Barbarana, o fracțiune din municipiul San Biagio di Callalta, din provincia Treviso, în regiunea Veneto, dar crescut în Franța, țară în care a făcut primii pași în materie de modă și unde s-a format pentru a deveni unul dintre cei mai importanți designeri din a doua jumătate a secolului al XX-lea, un gigant al modei și a designului, s-a stins din viaţă marţi, 29 decembrie, la vârsta de 98 de ani. În realitate, inima lui Pietro Costante Cardin, născut la 2 iulie 1922, dintr-o familie de fermieri bogați care au sărăcit după primul război mondial, a rămas întotdeauna în Italia.

Dintre toți stiliştii din secolul trecut, născuți în Italia și crescuți în Franța, Pierre Cardin a fost cel care a reprezentat cel mai bine acel amestec de stil italian și francez, o caracteristică decisivă a succesului său.

La doar 14 ani, în 1936, tânărul Pierre, al cărui nume italian, Pietro, fusese franțuzit, și-a început ucenicia ca croitor în Saint-Étienne. După o scurtă experiență la Manby, croitor la Vichy, în 1945 a ajuns la Paris lucrând mai întâi pentru Jeanne Paquin și apoi pentru Elsa Schiaparelli. Prim croitor al casei Christian Dior la deschiderea sa în 1947 (după ce a fost respins de Cristobal Balenciaga) a contribuit la succesul maestrului care a inventat New Look-ul. În 1950 și-a înființat propria casă de modă, iar în 1953 a prezentat prima sa colecţie haute-couture.

Cardin a devenit celebru pentru stilul său futurist, inspirat de primele exploatări ale omului în spațiu. Prefera tăieturile geometrice, ignorând deseori formele feminine. Îi plăcea stilul unisex și experimenta noi linii, creând, în 1954 mitica bubble dress. În 1959, a fost primul designer care a deschis un magazin de modă în Japonia. În același an, a fost expulzat din Chambre Syndacale, din cauza faptului că a îndrăznit să lanseze, pentru prima dată la Paris, o colecție adaptată marilor magazinelor Printemps. Din fericire, a fost redmis destul de repede. Din 1953, Cardin a fost membru al Chambre Syndicale de la Haute Couture et du Pret-à-Porter și al Maison du Haute Couture și a demisionat din Chambre Syndacale în 1966. Începând cu anul 1971, colecțiile sale au fost prezentate la sediul său, l „Espace Cardin, de la Paris, în timp ce până atunci fuseseră admirate la Teatro degli Ambasciatori, lângă Ambasada americană, un spațiu pe care stilistul l-a folosit și pentru a promova noi talente artistice, precum actori sau muzicieni. La fel ca mulți alți designeri, în 1994, Cardin a decis să-și prezinte colecția doar unui grup restrâns de clienți și jurnaliști selectați. Designerul iubea mondenitatea, astfel încât în 1981 a achiziționat faimoasele restaurante pariziene Maxim's. În scurt timp, a deschis sucursale la New York, Londra și Beijing iar în 1983 le-a completat cu un lanț de hoteluri. 

Pasiunea pentru imobile. După ce a cumpărat un vechi castel din Lacoste, locuit în trecut de marchizul de Sade, Cardin l-a renovat, organizând în incinta castelului numeroase festivaluri de teatru. Stilistul și-a redescoperit rădăcinile italiene prin achiziționarea palatului Ca 'Bragadin din Veneția, unde a locuit în timpul frecventelor sale ședințe în orașul lagună (există un spațiu de expoziție în strada alăturată). În anii 1980 a cumpărat Palais Bulles proiectat de excentricul arhitect Lovag Antti unde totul, de la podea până la tavan, era plin de forme sferice. 

https://www.ansa.it/canale_lifestyle/notizie/moda/2020/12/29/e-morto-lo-stilista-pierre-cardin_bd363f4c-2070-441a-a4ce-c6fbd7e9740c.html

Traducerea Cătălina Păunel

Ne puteți urmări și pe Google News