Adevărul în scandalul Colțescu. Arbitrul a rupt tăcerea. „Nu am fost eu”

Adevărul în scandalul Colțescu. Arbitrul a rupt tăcerea. „Nu am fost eu”

Sebastian Colțescu este protagonistul celui mai mare scandal rasist din istoria, cel puțin recentă, a Ligii Campionilor. Numai că adevărul pare a fi cu totul altul, iar arbitrul român să fi fost acuzat total eronat.

Deși UEFA pare să fi luat o decizie care să afecteze întreg fotbalul românesc, nu doar pe Sebastian Colțescu, scandalul de la Paris pare să fi vorbit de la altcineva, și nu de la arbitrul de rezervă din Craiova.

Sebastian Colțescu refuză, cel puțin pentru moment, dialogul oficial cu presa. Situația delicată în care acesta s-a trezit în timpul partidei dintre PSG și Istanbul Başakşehir l-a făcut pe arbitrul din Craiova să fie rezervat în privința dialogului.

Sebastian Coltescu

Sebastian Colțescu a transmis că este nevinovat

Ce spune Sebastian Colțescu

Evenimentul Zilei a aflat cine este, de fapt, cel care a spus „negru”.

Cu toate acestea, arbitrul s-a confesat prietenilor și a dezvăluit că nu el este cel care a transmis mesajul ce a inflamat spriritele nu doar în întreg fotbalul, dar și lumea politică, inclusiv Recep Erdogan transmițând un mesaj dur.

„Nu eu am fost cel care a pronunțat cuvântul negru”, a fost mesajul lui Sebastian Colțescu.

Ceea ce spune Sebastian Colțescu este confirmat și de înregistrarea audio. Din dialogul purtat de brigada de arbitri din România se distinge faptul că vocea care a rostit cuvintele incriminatorii nu îi aparține lui Colțescu.

Din înregistrarea audio, cel care foloseşte replica "ăla negru de acolo" pare mai degrabă "asistentul" Octavian Şovre, unul dintre colaboratorii lui Haţegan la meciurile internaţionale.

Meciul de la Paris o să dispute cu o altă brigadă de arbitri

Lumea fotbalului este șocată după ce oficialii turci l-au acuzat pe Sebastian Colțescu că a provocat un scandal imens în timpul partidei PSG - Bașakșehir din Liga Campionilor, când i-a spus „ăla negru” lui Pierre Webo, oficial al formației din Turcia.

Partida dintre PSG și Bașakșehir se va relua miercuri, de la ora 19:55, cu o altă brigadă de arbitri, condusă de olandezul Danny Makkelie, ajutat de asistenții Mario Diks și Marcin Boniek, în timp ce al patrulea oficial va fi polonezul Bartosz Frankowski.

Poziția CCA față de Sebastian Colțescu, neașteptată

Kyros Vassaras, președintele CCA, a convocat de urgență o video conferință cu arbitrii români după scandalul de la Paris. Chiar dacă ședința urmează să aibă loc în această seară, arbitrii din România au primit o avertizare din partea lui Vassaras, atunci când au fost înștiințați despre ședință: nimeni să nu comenteze scenele de la PSG - Bașakșehir și, mai ales, nimeni să nu posteze mesaje sau altceva de acest gen prin care să-și arate sprijinul pentru centralul craiovean, notează gsp.ro.

Kyros Vassaras a avut această poziție de forță după ce azi-noapte, FRF a postat un comunicat pe site-ul său în care s-a delimitat de acțiunile lui Colțescu. Forul prezidat de Răzvan Burleanu anunța că așteaptă finalul anchetei UEFA pentru a lua măsurile în consecință și pe plan intern.

Fostul arbitru grec, care este în fruntea CCA, a avut un rol determinant în ascensiunea lui Hațegan și Kovacs în ierarhia UEFA. Ambii sunt în Elite Class, cea mai înaltă treaptă, unde România n-a avut niciodată în ultimele decenii doi arbitri. De fapt, chiar și la această etapă de Champions League, amândoi au fost delegați: Hațegan la PSG - Bașakșehir, iar Kovacs la Zenit - Dortmund.

 

Ne puteți urmări și pe Google News