Stalin își face examenul de conştiinţă

Stalin își face examenul de conştiinţă

Walter Duranty, corespondentul la Moscova al ziarului New York Times, i-a cunoscut de aproape pe toţi conducătorii bolşevici.

În iunie 1933, el a publicat un articol în revista bucureșteană Realitatea Ilustrată, care ar fi păcat să-l ciuntim și să nu-l redăm integral în dulcele grai românesc din perioada interbelică:

În rândurile de mai jos el (Walter Duranty – nota Evenimentul Istoric) ne povesteşte în legătură cu aceşti conducători câteva anecdote, care în afară de latura lor umoristică, proiectează o lumină deosebit de interesantă asupra unor stări de lucruri caracteristice ciudate pentru noi, din Rusia bolşevică.

Examen de conștiință

Se ştie că între diferitele prescripţiuni, pe care Stalin le impunea comuniştilor „ortodoxi”, era şi aceea a unui „examen de conştiinţă” menit să-i întărească în credinţa marxistă si să-i formeze în educaţia comunistă.

Un soi de reculegere şi de auto-confesiune, foarte asemănătoare de altfel cu aceea recomandată Biserica creştină.

În legătură cu această practici propovăduite de Stalin, se povesteşte o întâmplare extrem de amuzantă.

Într’o după amiază, foarte de vreme, din biroul lui Stalin, se aud isbucnind ecourile unei discuții violente.

„Ce s’o fi întâmplat, se întreabă înspăimântaţi  secretarii din anticameră. Pe cine l-o fi muştruluind de astă dată şeful?”.

„E Rikof”, zise unul din ei.

„Ba nu, e Bukharin”, replică altul, „l-am văzut intrând înainte”.

Se rostesc diferite nume, în timp ce ţipetele răsună tot mai

pnternic.

„Îți zici Marxist”, urlă vocea marelui şef, „şi când colo, nu

eşti decât un fleac, un caraghios. Nu eşti vrednic nici să piepteni barba lui Marx!”.

Furia părea că a ajuns la culme, sgomotul devenise asurzitor. Apoi, de odată, totul se linişti într’o clipă.

Din cameră nu ieşiră nici Rykoff, nici Bukhaerin. Secretarul pătrunde cu sfială în biroul lui Stalin, pe care-1 găseşte stând aşezat la e biroul de lucru, congestionat şi găfâind.

Secretarul se uită sub masă.

Dumnezeule! Rykoff sau Bakharin să fie oare morţi? „Dar ce cauți acolo?”, strigă Stalin.

„Credeam, tovarăşe... Credeam că auzim.. Ce superbă e mânia ta împotriva opoziţiei de dreapta; dar unde e...?”.

— „Cine?

— Tovarăşul, cu care ai discutat adineauri.

Stalin, străpungea cu privirea pe interlocutor şi rosteşte apoi rece:

„Dar nu cunoşti oare care e prima datorie a oricărui bun comunist? Mi-am terminat tocmai cele 12 minute ale examenului de conştiinţă”.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul istoric

Ne puteți urmări și pe Google News