Nu știu câți dintre dumneavoastră ați avut nervi să vizionați filmarea în care patru eleve de școală generală, din Târgu Jiu, cu vârste aflate între 12 și 14 ani, au stâlcit în bătaie și au umilit o copilă de 13 ani. Totul, în timp ce un alt minor, un băiat din aceeași grupă de vârstă, filma și comenta jignitor-instigator. Știu că puțini au rezistat să urmărească până la final scenele de o bestialitate greu de imaginat și imposibil de acceptat ca venind din partea unor copii.

La puțină vreme după ce filmarea a ajuns să fie difuzată pe rețelele de socializare, polițiștii din Gorj s-au sesizat din oficiu și au comunicat că au început cercetările:

„Având în vedere imaginile apărute în spațiul public pe o rețea de socializare, ne-am autosesizat cu privire la aceste aspecte, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Gorj dispunând efectuarea de verificări. Astfel, cu ocazia verificărilor efectuate de polițiști, au fost identificate toate tinerele cu vârste cuprinse cu vârste între 12 și 14 ani, din municipiul Târgu Jiu, care ar fi exercitat acte de violență asupra unei tinere de 13 ani, din municipiul Târgu Jiu. Polițiștii continuă verificările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lovire sau alte violențe”.  

Nu voi intra în detalii cu privire la viermele negru care a putut pătrunde în sufletele unor fetițe aflate încă la vârsta inocenței, într-o etapă în care joaca cu păpușile și ursuleții nu este tocmai o amintire.  Nu voi intra nici în amănunte de ordin juridic, penal, cu privire la faptele care s-au consumat acolo, atât cât rezultă ele cu claritate din filmarea care a cutremurat orice om întreg la cap și la suflet. Foarte greu, să-ți păstrezi cumpătul, după ce vezi așa ceva, după ce ești izbit de niște imagini care clar, nu fac de mii de ori mai mult decât orice descriere în cuvinte, ci de milioane. Nu voi insista nici pe reacțiile provocate, care au mers de la aceea a unei cunoscute actrițe „dacă agresoarea era copilul meu, din acel moment nu ar mai fi fost copilul meu, pleca din casa mea!” până la cea a unei vedete de televiziune „dacă victima era copilul meu, subiectul zilei ar fi fost cu totul altul, iar protagonist aș fi fost eu”.

„Bullyng” este un cuvânt intrat recent în vocabularul românilor, deocamdată doar al celor mai emancipați. El denumește exact tipul de comportament despre care vorbim, definește actul deliberat prin care un agresor atacă, rănește, batjocorește, persecută și intimidează o victima prin diferite metode, cel mai adesea, mai multe în același timp: insulte, jigniri, bătăi, denigrări, calomnieri, în general, tot ceea ce poate izola, deprima și distruge o ființă umană. Nu sunt deloc izolate cazurile în care copii, victime ale bullyngului nu mai găsesc gustul și rostul vieții și recurg la sinucidere, ca modalitate de a scăpa de chin. Nici pe analiza acestui fenomen nu voi insista, se găsesc tone de materiale serioase care îl tratează pe largg. Despre cazuistică, nu mai vorbim, o căutare pe Google cu sintagma „elevă bătută” va lăsa cu gura căscată pe oricine are îndoieli cu privire la faptul că bullyngul  nu ar fi un fenomen bine așezat în viața copiilor noștri: zeci și zeci de cazuri, repet, la o căutare cu o singură sintagmă. Încercați și altele, cum ar fi „elev terorizat”, „școlar hărțuit”, „violența școlară”, „copil bătut în școală”, „elevă târâtă de păr” și tot așa.

Hopa! Se tot repetă niște cuvinte care trimit la „școală”. Da, pentru că bullyngul se întâmplă aproape exclusiv în școli, sau în legătură cu școala, între copii care sunt colegi sau se cunosc din școală. Faptele abominabile generate de acest fenomen nenorocit care ajung la cunoștința publicului alcătuiesc doar vârful văzut al ghețarului care plutește. Cei care cunosc exact proporțiile și gravitatea fenomenului sunt cadrele didactice. Profesorii și învățătorii știu dar aleg să tacă. De ce? Unii, pentru că așa sunt ei croiți, nesimțiți din categoria „nu ai treabă, nu te bagi”, alții, cei din categoria directorilor de școli și a favoriților lor din cancelarie, ca să nu se afle de mizeriile din școlile lor, în măsură să scadă ratingul stabilimentului. Cunosc cazuri în care chiar profesorii, în înțelegere cu părinții unor elevi din clasă, organizează acte de bullyng împotriva câte unui elev de care doresc să scape din școală. Cum ar fi fiica unu jurnalist care ar fi bine să nu afle despre bani dați, despre bani luați, despre meditarea elevilor în particular de către profesorii care predau acelorași elevi la clasă, despre tot felul de găinării. Dar ăsta este un alt subiect.

Revenind la cazul de la Târgu Jiu, este util cred să arăt ce s-a petrecut în Marea Britanie într-un caz copie la indigo.  Acum un an, Daily  Mail a relatat pe larg cazul unei eleve de 16 ani, care s-a sinucis. Jurnaliștii britanici au arătat că fata „a fost hartuita constant, în forma agravată, cu șase luni înainte de a se spânzura acasă, de doua colege de școală, în vârstă de 17 si 18 ani. Lauren nu a primit consiliere psihologica, conducerea școlii unde învăța nu a făcut nimic pentru ca victima să fie separată de cele două colege care au hărțuit-o iar poliția a renunțat la o cercetare în acest caz. O anchetă, declanșată după moartea ei, a scos la iveala faptul că victima a îndurat ani de abuz fizic și amenințări pe rețelele de socializare.”

Să alăturăm, în final, la multitudinea de cazuri în care copiii noștri sunt hărțuiți, abuzați, torturați și batjocoriți cu știința educatorilor, învățătorilor și profesorilor lor, și cazul de la Caracal, cel în care dacă polițiștii și procurorii de acolo și-ar fi făcut datoria, cele două victime ale lui Dincă, două eleve inocente s-ar fi bucurat și astăzi de viață. Lângă toate aceste cazuri, să mai așezăm și miile, zecile de mii de cazuri de copii chinuiți, maltratați, exploatați, abuzați în fel și chip în propriile lor familii, așa cum ne arată statisticile că se adună în fiecare an. O fi ceva de făcut? Este!

Atunci când cercuri oculte de putere din România au dorit, încurajate fiind de alte cercuri de putere din străinătate, să rezolve o problemă, adică să pună mâna pe toate pârghiile de decizie din țară, s-a găsit soluția: s-a inventat un parchet, PNA-DNA, care să se ocupe de cercetarea penală a câtorva fapte prevăzute de legea penală, botezate „de corupție și asimilate cu acestea”, a infracțiunilor „împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene” și a „anumite categorii de infracțiuni grave de criminalitate economico-financiară”.

Pentru apărarea vieții, a integrității fizice și sufletești a copiilor noștri ar trebui înființate entități special destinate în Poliție, Parchete și instanțe, care toate să se ocupe doar de faptele îndreptate împotriva minorilor și de cele care îi au drept autori pe minori! Anunțata înființare în cadrul Poliției Române a unei Direcții pentru Siguranța Școlară în cadrul Poliției Române este un pas înainte, dar el nu va elimina decât o parte a faptelor care strică viața copiilor, acelea comise în legătură cu școala, pentru că se va ocupa doar „de asigurarea protecției și siguranței elevilor, cât și a cadrelor didactice, […] cu accent pe fenomenul de bullying și a actelor de violență între elevi în interiorul școlii, cât și în proximitatea acestora”. Este o inițiativă bună, dar nu este suficient.

O soluție de înființare a unei „linii” care să se ocupe cap-coadă de astfel de probleme de care viața copiilor noștri depinde - una legală desigur, nu o mizerie de tip DNA, care în dosul scopului legitim, perfect necesar societății, s-a transformat într-o Poliție Politică - ar fi singura modalitate care ar pune zăgaz expunerii copiilor la o lungă serie de fapte penale grave, transformării lor în victime sigure ale oricărei porniri malefice, pe de o parte, iar pe de alta, ar descuraja și stopa rătăcirile de tot felul, care din ce în ce mai des, îi transformă pe copii în delincvenți, sau chiar torționari de toată groaza, așa cum ne arată cazul de la Târgu-Jiu.