Fostul preşedinte francez atacă axiomele politically correct. Şi asta a declanşat o avalanşă de replici.
Cine nu-l iubeşte pe Nicolas Sarkozy (sunt mulţi, ca şi aceia care-l iubesc teribil: personajul nu lasă pe nimeni indiferent), spune că este ca un cui într-o masă veche de lemn: cu cât îl loveşti, apare şi mai mult la suprafaţă.
Da, Sarkò „se întoarce” mereu, e ciclic, indiferent de necazurile sale judiciare sau de polemicile politice. În vara aceasta, acela care a fost preşedinte între 2007 şi 2012, a publicat o carte cu amintirile sale, „Vremurile furtunilor”, care a făcut imediat un boom de vânzări. Dar joi seara, într-un program televizat pentru promovarea cărţii, Sarkozy a făcut o gafă teribilă asociind cuvintele „Maimuţe şi negri”.
De atunci s-a dezlănţuit o avalanşă de polemici, mai ales din partea stângii
Programul se numeşte «Quotidien», pe TMC, și e condus de Yann Barthès cu mare succes, mai ales printre tineri. Interviurile nu sunt niciodată aranjate, eașa că cazul să te aştepţi la orice. Sarkozy se simţea foarte bine. La un moment dat s-a năpustit împotriva „elitelor care îşi ţin nasul pe sus şi sunt ca maimuţele, care nu ascultă de nimeni”. Şi a vrut să facă pe simpaticul:
Romanul polițist „Zece negri mititei” de Agatha Christie, un „clasic” al acestui gen, a suferit schimbări majore, iar fostul preşedinte a comentat:
„Nu mai ştiu, dar mai ai voie să spui n...i Cum se spune acum? Cei zece soldăţei? Mda, ăsta este progresul societăţii”. Sarkozy făcea referire la romanul Agatei Christie „Cei zece mici indieni”, publicat cu câteva săptămâni în urmă în Franţa, în loc de „Zece negri mititei”: titlul a fost schimbat încă o dată în „Erau zece”, şi în text cuvântul „negru”a fost înlocuit cu „soldat”, pentru a evita aluziile rasiste.
Olivier Faure, secretar al Partidului socialist a răspuns pe Twitter imediat: „Şi astfel un fost preşedite al Republicii asociază spontan maimuţele cu negrii...un rasism fără mască”.
Comentariul lui Ségolène Royal, contracandidata lui Sarkozy în 2007: „Ne aflăm pe aceeaşi linie al deplorabilului discurs făcut la Dakar”. Sarkozy afirmase că „Omul african n-a pătruns suficient în istorie”. Deja de atunci fusese acuzat de rasism şi neocolonialism. Ca să-l apere astăzi, aceeaşi Rachida Dati, exponentă a republicanilor: a negat că în el poate exista „vreo fărâmă de rasism. Era favorabil discriminării pozitive şi al dreptului de vot pentru străini”.
Rămâne să vedem dacă a fost vorba de o declaraţie involuntară. Sau poate că nu, fiindcă lui Sarkò îi place să spună lucrurilor pe nume, fără ipocrizie. Presupusa gafă se insera într-un lung discurs în care amintea că, în 2005, ministru de Interne fiind, în vizită într-o suburbie sordidă, ar fi spus unei femei, rezidentă într-un aşezământ social ca o va scăpa din acest loc pestilenţial.
Iar în Quotidien a criticat pe faţă elita franceză, şi spunea că în comparaţie cu aceştia: „Eu iubesc cuvintele, îmi place să le dau consistenţă, un miros, o viaţă”, potrivit celor relatate de La Stampa.
Recomandările noastre
