Surpriză uriașă pentru irakieni. Cum s-au trezit cu Macron la Bagdad
- Tudor Borcea
- 2 septembrie 2020, 16:15
Este prima vizită a unui șef de stat strain în Irak după numirea, în luna mai, a premierului Moustafa al-Kazimi. Vizita liderului de la Elysee are rolul de a susține autoritățile de la Bagdad.
După ministrul afacerilor Externe, în iulie și ministrul forțelor armate , în august, a venit rândul președintelui Republicii să arate sprijinul Franței pentru autoritățile din Bagdad.
Emmanuel Macron face prima sa vizită în Irak, miercuri , cu intenția de a ajuta această țară să își afirme „suveranitatea”. O vizită fulger.
Venind din Beirut (Liban) , Emmanuel Macron va petrece doar câteva ore la Bagdad, unde va fi primit de principalii oficiali ai țării.
Este prima vizită a unui șef de stat strain în Irak după numirea, în luna mai, a premierului Moustafa al-Kazimi.
Din motive de securitate, președinția franceză nu a confirmat decât în ultimul moment această vizită, care fusese anunțată de oficiali și mass-media din Irak.
Emmanuel Macron a precizat că va lansa la Bagdad, „în legătură cu Națiunile Unite, o inițiativă de susținere a unui proces de suveranitate”. Această „luptă pentru suveranitatea Irakului este esențială” pentru a permite „acestui popor și acestei țări care au suferit atât de mult” să „nu cedeze destinului dominației puterilor regionale și a terorismului islamist”, a explicat liderul de la Elysee.
Această țară a fost prinsă de ani de zile între cei mai influenți parteneri ai săi, Washington și Teheran .
Irakul, care a văzut anul trecut apariția unei puternice mișcări de protest popular, se confruntă și cu perioade economice dificile. Al doilea mare producător al OPEC, Irak a fost puternic afectat de scăderea prețurilor la petrol, iar coronavirusul a agravat în continuare dificultățile prin care trece țara.
La Bagdad, urmează ca Emmanuel Macron să se întâlnească cu premierul Kazimi, dar și cu președintele Barham Saleh, înainte de un prânz cu alți oficiali.
Mesajul său ar trebui să fie similar cu cel al șefului diplomației franceze, Jean-Yves Le Drian, care a subliniat în timpul vizitei sale necesitatea ca Irakul să „se disocieze de tensiunile din vecinătatea sa”.
La 27 august, ministrul francez al forțelor armate, Florence Parly, a purtat discuții la Bagdad și Erbil, capitala regiunii kurde, reamintind în special importanța continuării luptei împotriva grupului jihadist Statul Islamic.
Cu toate acestea, spre deosebire de majoritatea oficialilor străini care vizitează Irakul, președintele Macron nu va vizita Erbil și speră să se întâlnească cu liderii kurzi la Bagdad, potrivit unor surse irakiene.
Vizita lui Emmanuel Macron intervine și în momentul în care președintele SUA, Donald Trump, și-a reafirmat, la 21 august, dorința de a retrage trupele americane din Irak, dar fără a specifica un calendar.
Aproximativ 5.000 de soldați (și diplomați americani) se află încă în Irak.