Rețeta lui Nelu Tătaru pentru evitarea exploziei de COVID 19 după începerea școlilor
- Marinela Sârbu
- 1 septembrie 2020, 20:15
Ministrul sănătății, Nelu Tătaru, spune că dacă vor fi respectate cele trei reguli de bază, respectiv dezinfectarea, masca și distanța fizică, nu se va înregistra o explozie de noi cazuri de îmbolnăvire cu SARS-CoV-2 odată cu începerea școlilor.
El admite că în cazul copiilor mici este dificilă însușirea acestor reguli, de aceea recomandă educatorilor și părinților să recurgă la joc pentru a-i face să le respecte.
Alte metode de protecție nu avem, din păcate, a spus Nelu Tătaru, marți, la Digi24. El a subliniat însă că deschiderea școlilor este importantă pentru dezvoltarea psihică a copiilor. Nelu Tătaru a spus, pe de altă parte, că își va trimite la școală propriul copil (care are 10 ani - n.r.) și a mărturisit că are încredere că și-a însușit și a înțeles regulile după lunile în care a stat închis în casă.
„Dacă respectăm acele reguli, acele norme de aplicare, vom avea o creștere ușoară, asumabilă. În condițiile în care nu se vor respecta cererile, vom vedea constituirea de focare și transmitere accentuată în comunitate”, a declarat Nelu Tătaru, întrebat dacă se așteaptă odată cu venirea toamnei, reîntoarcerea din concedii, începerea școlilor, alegeri, campanie etc la o creștere a cifrelor în privința îmbolnăvirilor. „Eu sper că am înțeles ceva din aceste luni și după o vară în care poate am trăit libertatea, să revenim și la locurile de muncă și să revenim și la școală, dar să ne gândim în acest moment la copiii noștri și la cei vârstnici, fiindcă aici avem grupele masive de risc, în condițiile în care cei mici sunt transmițători, iar cei în vârstă sunt cei care fac boala și fac forme grave”, a adăugat ministrul sănătății.
Mulți părinți se tem că cei mici vor lua virusul de pe manuale, de pe suprafețe. „Avem dezinfectantul pe care trebuie să-l folosim, o dată la intrarea în școală, pe holuri și la intrarea în clasă. Găsim acele dispensere la intrarea în școală, pe holuri și la intrarea în clasă”, a spus Nelu Tătaru.
La observația că este greu să îi determini pe copii să respecte toate aceste reguli, ministrul sănătății a comentat: „Știu, dar îi învățăm aceste reguli și vedem că folosește acel dezinfectant la intrarea în clasă - avem o măsură de securitate pe care am luat-o; portul măștii este a doua măsură de securitate; distanțarea fizică e greu s-o respecte copiii, dar relativă ar trebui să existe, acolo unde nu se poate sunt acele separatoare, la grădinițe am văzut că sunt și forme hazlii, în joacă. Eu gândesc că aceste reguli care trebuie să existe în acest început de școală - și să sperăm că nu pentru o perioadă lungă - să ajungă la copii printr-un fel de joacă, printr-un fel de jocuri, printr-un fel de manifestare de empatie și apropiere. Este greu să trecem prin aceste momente, dar nu avem alte metode pentru a limita o transmitere”.