Ministrul Transporturilor, rănit într-un accident rutier. Cine a fost responsabil

Ministrul Transporturilor, rănit într-un accident rutier. Cine a fost responsabil

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode a fost rănit într-un accident de circulație produs pe un drum national, între Pitești și Râmnicu Vâlcea.

 

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, era pasager în mașina oficială a ministerului, la momentul producerii accidentului.

Accidentul rutier s-a petrecut duminică, pe drumul național care leagă Piteștiul de Râmnicu Vâlcea, în localitatea Dumbrăvești. Responsabil pentru cele întâmplate, conform constatărilor poliției, pare să fie șoferul ministrului.

Ne puteți urmări și pe Google News

Acesta ar fi încercat o depășire neregulamentară, care nu i-a ieșit, astfel că a intrat în coliziune cu un alt autovehicul, în care se aflau niște cetățeni de origine poloneză. În urma ciocnirii celor două mașini, șoferul mașinii ministrului Lucian Bode s-a ales cu mâna ruptă, iar un pasager al celuilalt automobile a fost, de asemenea rănit.

Nici ministrul Lucian Bode nu a scăpat nevătămat, fiind rănit ușor. El a suferit a suferit o fractură de piramidă nazală, însă a refuzat să meargă la spital pentru îngrijiri, preferând să-și continue drumul.

În urma accidentului, șoferul lui Lucian Bode a rămas fără permis de conducere.

Se pare că accidentul în care a fost implicat ministrul Lucian Bode a avut loc aproape de locul în care un alt fost ministru, Daniel Chițoiu, a produs un accident rutier mortal, în urmă cu un an. La vremea respectivă, în evenimentul în care a fost implicat Daniel Chițoiu, pe raza localității Zamfirești din județul Argeș, și-au pierdut viața două persoane.

Mașina condusă de Daniel Chițoiu a intrat în coliziune frontală cu un alt autoturism care venea din sens opus.

Liberalul Lucian Bode a devenit ministru al Transporturilor în Guvernul condus de premierul Ludovic Orban după moțiunea de cenzură prin care a fost demis Cabinetul condus de Viorica Dăncilă, la finalul anului 2019.

Până la numirea în Guvernul condus de Ludovic Orban, deputatul Lucian Bode a fost președinte al Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Camera Deputaților.

În această calitate, el s-a pronunțat în favoarea demarării autostrăzii Comarnic - Brașov pe fonduri europene, nu în varianta de parteneriat public-privat promovată de guvernul Dăncilă.