Prezentatoarea Nicolle Wallace: Trump ar fi „flatat” de o comparație cu Kim Jong-un. Poate și de una cu Ceaușescu

Prezentatoarea Nicolle Wallace: Trump ar fi „flatat” de o comparație cu Kim Jong-un. Poate și de una cu Ceaușescu

Cunoscuta prezentatoare Nicolle Wallace, de la postul MSNBC, a declarat că președintele Trump ar fi flatat dacă discursul său, rostit la Convenția Republicană Națională, ar fi comparat cu un discurs susținut de conducătorul nord-coreean Kim Jong-un.

Comentariul a fost făcut atunci când Wallace, care a fost angajată a Departamentului de comunicare al Casei Albe în administrația George W. Bush, discuta evenimentele care aveau loc la convenția de săptămâna aceasta a Partidului Republican (GOP). Editorialistul Eugene Robinson de la „Washington Post" argumentase anterior că programul evenimentului e dovada că GOP a devenit „loial până la slugărnicie” tipului de politică practicat și consacrat de Trump.

„E o chestie de genul cultului personalității. E Coreea de Nord sub Kim Jong-un. E România sub Ceaușescu. Adică e limpede că s-a ajuns la un punct al absurdității. Și cred că, în mod clar, e ceea ce vom vedea toată săptămâna. E numai Trump, Trump, Trump, Trump, Trump”, a afirmat Robinson. Wallace s-a declarat de acord și mai mult decât atât, a susținut că Trump ar fi flatat dacă ar fi comparat cu dictatori.

„Numai Donald Trump nu s-ar simți insultat de ceea ce a spus acum Gene [prescurtarea lui „Eugene” - n.trad.] despre Kim Jong-un din Coreea de Nord. Vreau să spun că ar fi o comparație care pe el l-ar flata”, a afirmat ea, informează Washingtonexaminer.com.

În luna iulie, președintele în exercițiu a recunoscut, în fața prezentatoarei Greta Van Susteren de la Gray Television, că este deschis la ideea unui alt summit cu liderul nord-corean, deși semnalele venite dinspre Pyongyang arată că acesta nu pare foarte interesat de reluarea discuțiilor cu privire la armele nucleare. „Aș face asta dacă s-ar dovedi de ajutor", a precizat Trump. Întrebat de Van Susteren dacă chiar își pune speranțe că o astfel de întâlnire ar fi de ajutor, președintele a precizat entuziast: „Cu siguranță. Am o relație foarte bună cu el”.

Sursa: Rador

Ne puteți urmări și pe Google News