Vedeta ProTV a „apucat-o” pe altă cale: „A fost o călătorie spirituală”
- Dragos Manea
- 21 iulie 2020, 16:39
O actriță din România pare să se fi reprofilat. De curând, aceasta s-a întors dintr-o călătorie spirituală care pare să-i fi schimbat percepția asupra anumitor lucruri.
A pornit de curând într-o călătorie spirituală pentru a se reculege și a scăpa de tot „vacarmul” creat de această perioadă agitată din România. Vedeta a ales un loc liniștit unde să poată medita zi și noapte asupra viitorului ei, dar și unde să se poată ruga în pace.
Vedeta Pro TV s-a dedicat rugăciunii în toată această perioadă şi i-a îndemnat pe prietenii virtuali să facă acelaşi lucru.
„Am încheiat o călătorie dedicată sufletului meu pe la mănăstirile din Vâlcea, plină de întâlniri cu oameni cu sufletul viu, gata să te primească oricând cu braţe deschise, cu bucurie în suflet, cu o masă caldă şi un cuvânt de folos. Trăiesc ce predică, iar pentru ei ,iubirea de aproape’ nu-i un cuvânt fals.
Dacă n-aţi apucat până acum, mergeţi la Turnu, la Ostrov, la Mănăstirea dintr-un Lemn, la Arnota, Bistriţa sau Hurezi. Că la Cozia îmi imaginez că aţi fost mulţi dintre voi. #manastirivalcea #spiritualtravel #manastireadintrunlemn #ostrov #manastireaturnu", a scris Monica pe Facebook.
Cu ce se ocupa înainte să fie actriță?
Frumoasa vedetă a mărturisit că provine dintr-o familie săracă. Mama ei a fost nevoită să crească 3 copii dintr-un singur salariu, mai ales pe vară.
„Familia mea avea o situaţie foarte precară financiar. Tatăl meu murise, mama era educatoare. Îţi iei banii pe vară şi într-o lună s-au dus că ai trei copii.
Când am ajuns la o vârstă la care am simţit că se poate conta pe mine, 16, exact în vara din a 10-a, am vrut foarte tare să contribui şi să îmbunătăţesc cumva situaţia noastră. Şi atunci m-am angajat ospătăriţă la o terasă. Lucram 24 cu 48, tu ştii ce înseamnă asta? Astăzi nici nu pot să îmi imaginez, deşi fratele meu mai mare e pompier şi lucrează pe programul ăsta.
Când eşti ospătar eşti în picioare tot timpul. Dar vezi, asta spun… atunci corpul meu ducea toate abuzurile astea. Nopţi nedormite şi mi-a plăcut foarte tare, ţin minte prima senzaţie pe care am avut-o în momentul în care am câştigat primii bani şi primii bani erau din bacşiş, nu era salariu.
Când a ajuns la salariu şi s-a uitat în buletinul meu, îţi dai seama, eram totuşi un minor, dar erau anii 90”, a spus Monica Bârlădeanu.