Un autor care a refuzat să-i apară numele pe copertă a scris o carte memorabilă.
Ghidat de memoriile legendarului tenismen Andre Agassi, „fantoma” a dat formă vieții unuia dintre sportivii cu o notorietate uriașă începând cu a doua jumătate a anilor ‘80 și până la mijlocul anilor ‘00.
Capodopera - catalogată astfel fără a folosi gratuit superlative - există de aproape un deceniu și în librăriile românești. Dincolo de viața unui jucător de tenis care a câștigat opt turnee de Mare Șlem, ea devoalează un om care a urât ceea ce a făcut! Cunoașteți un performer, un om ajuns în top, în orice domeniu, care să-și fi practicat meseria nutrind o antipatie viscerală față de ea?
Dacă nu, descoperiți-l pe Agassi. Copilul care a fost terorizat de tatăl său. Andre n-a avut timp să decidă. Înainte să afle ce înseamnă libertatea de-a alege, americanul a aflat că va trebui să joace tenis. Cartea este plină de tipologii și arhetipuri, dar exclude stereotipurile. Emmanuel Agassi, un armeano-ucrainean crescut în Iran, la Teheran, emigrat apoi în SUA, vrea să răzbune prin copii eșecurile din sport.
Fost pugilist, își ia urmașii la rând, sperând să-i vadă tenismeni. După ce eșuează cu cele două fete și băiatul cel mare, Emmanuel, un tată-dictator perseverent, își joacă ultima carte: fiul cel mic.
Și o joacă bine, pentru că după ani de corvoadă, în care Andre Agassi, copilul, puștiul și adolescentul, este dopat cu tenis, acesta ajunge lider mondial. Autobiografia este scrisă cu un umor dezinvolt, care de multe ori „te fură” și pune în umbră drama unui tânăr care este forțat să facă exact ceea ce nu-i place.
Lovituri de bază, repetate obsedant, pentru a ajunge la calculul lui Agassi senior: „Cine lovește mingea de 1,5 milioane de ori pe an și o dă peste fileu” nu poate fi învins. Și copilul nu-i poate spune tatălui că urăște tenisul. Frustrările se depun cu dobândă și sunt decontate de un psihic labil, care se caută și care cedează în plin moment al consacrării.