Marcel Ciolacu a sunat la șaormărie. Liderul PSD nu-și iartă colegii scandalagii

Marcel Ciolacu a sunat la șaormărie. Liderul PSD nu-și iartă colegii scandalagii

Președintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a vorbit, miercuri seară, despre comportamentul celor doi colegi ai săi, Adrian Solomon și Irinel Ioan Stativă, care au refuzat să poarte măști într-o șaormărie.

„Întreg incidentul este nescuzabil. Am avut o discuție cu colegii mei în BPN. Cred că cunoașteți faptul că eu am luat decizia de a descentraliza decizia în partid.

Dacă mă întrebați de vreo sancțiune în ceea ce-i privește pe cei doi parlamentari, colegi de-ai mei, cred că este responsabilitatea organizației din care fac parte. Au și bune și rele. E și decizia locală în ceea ce privește pe cine pui pe liste sau cu cine faci alianțe dar îți vin și răspunderea pentru anumite astfel de acțiuni.

Cei doi domni, când se va termina acest mandat, vor avea mai mult timp de reflecție asupra acestei manifestări. Nu din atitudinea lor am ajuns la un număr record de infestări.

Reforma unui partid nu înseamnă că vine unul cu toiagul și su sabia dreptății și împarte dreptate în interiorul partidului”, a declarat Marcel Ciolacu la Digi 24.

Președintele Camerei Deputaților a mai spus că a sunat miercuri la șaormărie și și-a cerut scuze managerei.

„Am o opinie personală. Am sunat azi la șaormărie și am vorbit cu managera de acolo și mi-am cerut scuze în numele meu personal, chiar și a colegilor mei, pentru acest incident. Mi se pare un lucru de bun simț”, a precizat Ciolacu.

Întrebat dacă este de acord cu remarcile rasiste făcute de Adrian Solomon în acel caz, prin adresarea cu „Mustafa” casierului din local, liderul PSD a răspuns: „Nu știu cât de profunde au fost”.

„Categoric au greșit. Organizația din care fac parte trebuie să aibă o anumită atitudine. Dacă nu, o s-o am eu”, a mai spus Ciolacu.

Scandalul din fast-food

Deputaţii PSD Adrian Solomon şi Ioan Irinel Stativă au fost amendaţi de poliţişti, marţi dimineaţă, pentru provocarea şi participarea la un scandal, într-un fast-food din Bucureşti şi au primit şi amendă de 4.000 de lei pentru nerespectarea măsurilor care se aplică pentru prevenirea şi combaterea COVID-19.

"În urma analizării imaginilor video, poliţiştii Serviciului de Poliţie pentru Centrul Vechi i-au sancţionat contravenţional pe cei doi bărbaţi şi cu amenzi în valoare totală de 4.000 de lei, pentru nerespectarea măsurilor care se aplică în starea de alertă pentru prevenirea şi combaterea noului coronavirus", a informat Biroul de presă al Poliţiei Capitalei.

Potrivit sursei citate, o patrulă a Serviciului de Poliţie pentru Centrul Vechi din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti a fost solicitată marţi de agenţii de pază ai unui restaurant de tip fast-food din Sectorul 3 să intervină, întrucât în interiorul localului se afla un bărbat care refuza să poarte mască de protecţie, având un comportament recalcitrant.

Poliţiştii au depistat persoana în cauză, iar, în urma discuţiilor purtate, acesta le-a adresat expresii jignitoare, având o atitudine sfidătoare la adresa acestora. Alături de persoana în cauză se mai afla un bărbat care, la rândul său, a manifestat un comportament similar, precizează Poliţia Capitalei.

Cei doi bărbaţi au fost sancţionaţi contravenţional cu două amenzi în valoare totală de 2.600 de lei pentru provocarea ori participarea efectivă la scandal, în locuri publice, şi pentru proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare în public. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Capitalei, cei doi pot contesta măsura în termen de 15 zile.

 

Ne puteți urmări și pe Google News