Ponta, devastat: „Mi-a mințit mama!”. Acuzații grele în fața întregii țări

Ponta, devastat: „Mi-a mințit mama!”. Acuzații grele în fața întregii țări

Victor Ponta a lansat un atac dur la adresa ministrului Muncii, Violeta Alexandru, pe care o consideră o victimă a premierului Orban.

Victor Ponta a lansat un val de acuzații la adresa Violetei Alexandru, ministrul Muncii, în timp ce se afla în direct în cadrul emisiunii lui Victor Ciutacu. Acesta s-a arătat extrem de supărat pe faptul că ministrul i-ar fi mințit mama în ceea ce privește majorarea pensiilor.

Ponta susține că pensiile nu vor fi niciodată majorate cu 40%, procentul de creștere pe care guvernul Orban îl susține și îl promovează că va intra în vigoare din septembrie 2020.

„E o victimă, sincer, a domnului Orban. Cred că a zis de vreo 10 ori că sunt banii de pensii puşi în buget.

Nu o să se dea. Nu doar orice pensionar, şi eu o să o ţin minte că a minţit-o pe mama că i-a zis că îi dă banii”, a declarat Victor Ponta.

În schimb, ministrul Muncii a dat asigurări, marţi, că pensiile vor creşte din luna septembrie, însă nu cu 40 la sută, aşa cum prevede legea adoptată de PSD în Parlament. Ministrul Muncii a explicat că Guvernul urmează să stabilească procentul cu care vor fi majorate pensiile, în baza baza unor analize privind încasările la buget.

„Acest Guvernul este responsabil. Va fi o creştere a pensiilor. Va anunţa o eventuală modificare a legii, în sensul de procentul de 40 la sută cunoscut, în baza unor analize privind încasările la buget. Dincolo de orice populism, suntem nişte oameni responsabili şi vom comunica acest lucru în baza datelor privind încasările la buget.

Nu este nimeni în această echipă guvernamentală care din răutate sau rea voinţă să nu fie de acord cu cerinţele pensionarilor. Este evident că este necesară o suplimentare, dar acest lucru trebuie să aibă susţinerea bugetului", a declarat Violeta Alexandru la TVR.

Scandalul pensiilor continuă de mai bine de câteva luni, de când PSD se afla la guvernare și a declarat că pensiile vor putea fi majorate cu un incredibil procent de 40%, dar de atunci, mai multe ipoteze care îi contrazic pe social-democrați s-au vehiculat în presă, scrie RomaniaTV.

Ne puteți urmări și pe Google News