Noile atacuri cu rachete au vizat interesele americane în Irak, au anunțat, duminică, reprezentanții armatei irakiene.
Această reluare a ostilităților intervine după o săptămână de la eliberarea a 12 combatanți pro-Iran, arestați în cadrul unei razii făcută de pună capăt un astfel de atacuri.
„O rachetă Katiușa a fost trasă în direcția Zonei Verzi” din Bagdad, unde se află și sediul ambasadei Statelor Unite, a indicat un comunicat al armatei irakiene.
„Racheta a căzut pe o casă iar un copil a fost rănit”, a adăugat aceeași sursă.
În același timp, precizează comunicatul, „forțele irakiene au reușit să pună mâna pe rachete și pe rampe de lansare poziționate pentru un atac contra bazei militare din Taji”, care găzduiește soldați americani, la nord de Bagdad.
Tirul a avut loc după o zi în care explozii grele au putut fi auzite la intervale regulate în Bagdad.
Trupele americane care protejează ambasada Statelor Unite de la Bagdad au testat un sistem de apărare aeriană împotriva proiectilelor de tip rachetă, a declarat un înalt ofițer irakian.
Ambasada americană nu a precizat imediat dacă acest sistem de apărare a fost activat atunci când prima rachetă a lovit Zona Verde.
Aceste noi ostilități reprezintă o provocare pentru guvernul lui Mustafa al-Kazimi, în funcție timp de două luni și angajat deja în conflicte cu forțele anti-Washington din Irak.
În noaptea de 25-26 iunie, unitățile de elită de combatere a terorismului au arestat 14 bărbați, membri ai brigăzilor Hezbollah, cea mai radicală facțiune pro-Iran a țării, care dețineau mai multe rampe de lansare a rachetelor.
Dar, patru zile mai târziu, au fost eliberați cu toții de un judecător care a invocat „lipsa probelor”, cu excepția unuia dintre ei, „direct incriminate”, potrivit unui oficial guvernamental.
De partea autorităților, responsabilii au dat asigurări că efectuarea raidului de luna trecută este deja în sine un succes, în condițiile în care 33 de atacuri cu rachetă împotriva diplomaților sau soldaților americani - dintre care unele ucigașe - nu au dus niciodată la arestări sau măcar la percheziții, sub guvernul anterior al lui Adel Abdel Mahdi.
Imediat, secretarul american de stat, Mike Pompeo, a salutat „un pas în direcția corectă”, pe care a spus că-l „aplaudă”.
Însă, forțele pro-Iran, cu brigăzile Hezbollah în frunte, își mențin pozițiele anti-SUA, considerate de aceste facțiuni ca „ocupant” în Irak.