Vor fi sau nu majorate pensiile? Răspunsul Violetei Alexandru
- Ionel Sclavone
- 20 iunie 2020, 22:00
Pensiile vor fi majorate în a doua jumătate a anului, dar procentul care va fi aplicat urmează să fie stabilit după ce Ministerul Finanţelor va prezenta, la începutul lunii iulie, situaţia încasărilor bugetare din prima parte a anului.
Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a precizat că Guvernul PNL va lua o decizie în legătură cu procentul de creștere ce va fi aplicat pensiilor după analiza cifrelor pe care le va prezenta Ministerul Finanțelor. Violeta Alexandru a precizat că nu se pune problema ca pensiile să NU fie majorate însă nu cu procentul de 40% propus de PSD, care nu este sustenabil.
„Aici nu este vorba despre cine plusează mai mult, ci de posibilităţile reale ale economiei. E uşor să promiţi, dar noi trebuie să punem toate resursele pe masă, să analizezi ce posibilităţi ai. De aceea premierul a vorbit despre sustenabilitatea unei creşteri. Trebuie ca omul să aibă ce pune pe masă şi anul ăsta, şi celălalt, şi în următorul an”, a precizat Violeta Alexandru.
CSM ține de pensiile speciale pentru magistrați. CCR trebuie să se pronunțe
Violeta Alexandru a comentat diferențele care apar la pensie, în cazul unor persoane care au lucrat același număr de ani, în același sector de activitate.
„Sunt oameni care au avut diferite sporuri, au început activitatea la date diferite etc. Noi inventariem toate aceste elemente, avem de făcut reparaţii în chestiuni de bun simţ, cum ar fi dacă o mamă aflata în concediu de creștere copil, Doamne fereşte, încetează din viaţă, nu se poate încasa ajutorul de deces pentru că nu a contribuit în perioada respectivă”, a precizat ministrul Violeta Alexandru pentru Romania TV.
Pensiile, subiect de dispută între Putere și Opoziție
Procentul cu care vor fi majorate pensiile în luna septembrie este subiect de dispută între reprezentanții Guvernuluiu și ai Opoziției din Parlament.
Zilele trecute, după votul dat pe legea de impozitare a pensiilor speciale, liderul PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat că banii economisiți astfel sunt suficienți pentru ca pensionarii să beneficieze de o majorare cu 40 de procente, de la 1 septembrie 2020. De altfel, liderul PSD l-a somat public pe prim- ministrul Ludovic Orban să facă acest lucru și să asigure sumele necesare majorării pensiilor și a alocațiilor pentru copii.
„Le mulţumesc parlamentarilor pentru acest vot responsabil şi îl somez public pe dl Orban că din acest moment are resursa financiară pentru dublarea alocaţiilor şi mărirea pensiilor. Acest motiv nu mai există”, a declarat Marcel Ciolacu.
Și ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, a vorbit despre majorarea pensiilor spunând că PSD a votat proiectul de lege fără să asigure și sursele de finanțare.
„Din punctul meu de vedere şi este opinia mea personală, voi prezenta premierului şi Guvernului două scenarii pe care ni le putem permite în acest moment, fiecare cu riscul său economic. Deja am vorbit despre un scenariu în spaţiul public, o creştere cu 10% a pensiilor, dar să ştiţi că şi acolo sunt riscuri”, a afirmat Cîțu într-un interviu.