Anunț incredibil pentru români! Apare „programul flexibil” la muncă. Ce presupune?
- Dragos Manea
- 20 iunie 2020, 18:06
Românii primesc vești din ce în ce bune odată cu trecerea timpului, ultima fiind colosală pentru viitorul lor.
Românii sunt în extaz după ultima veste primită. De acum înainte își vor putea alege singuri cum vor să lucreze, mai exact vor putea decide pe cont propriu în ce interval orar să vină la serviciu.
Un proiect de modificare a legii 53/2003 - Codul Muncii - prevede ca angajații din România să fie lăsați să aleagă între mai multe intervale orare în care să vină la serviciu, astfel încât să își poată crea un „program flexibil”.
Modificările sunt propuse pentru ca legislaţia să fie adaptată în contextul epidemiei de Coronavirus, reducând astfel aglomerația de la metrou, sau în general din mijloacele de transport în comun unde virusul s-ar putea propaga mult mai ușor.
Se propun mai multe programe de lucru, printre care „banca orelor de muncă”, „anul sau săptămâna de lucru comprimat/ă” sau „munca în regim de gardă – on call” ori „partajarea locului/programului de muncă”, prin care angajatorul și salariatul să poată stabili de comun acord timpul, locația și modalitatea pentru desfășurarea activității.
„Actualul context economic influențat de măsurile excepționale adoptate în România determinate de pandemia de COVID-19 impun ca legislația muncii să devină mai flexibilă, în special în ceea ce priveşte soluțiile de flexi-muncă. De asemenea, atât mediul de afaceri cât şi salariații solicită de ani de zile relaxarea programelor de muncă, astfel încât să le acorde o mai mare flexibilitate.
Din păcate, Codul Muncii nu a fost modificat de la apariția sa din 2003 în ceea ce priveşte soluțiile de flexi-muncă pe care le reglementează, deşi condițiile de piață, chiar şi fară efectele suplimentare ale pandemiei, o cereau”, se arată în expunerea de motive a proiectului.
Iniţiatorii susţin că „relansarea economiei României poate fi făcută doar în condițiile în care vor fi implementate măsuri reale de adaptare şi flexibilizare a pieței muncii", iar "salariații să poată să realizeze un echilibru real intre viața familială şi locul de muncă”, scrie RomaniaTV.