Mihai era, ceea ce în poker se numește un regular foarte slab, cu tendințe de evoluție spre mediocritate. În traducere liberă – un cartofor care pierdea 9 meciuri din 10, iar când se întâmpla să mai și câștige, paria sume mici, umbrind bucuria reușitei. Cel mai mare păcat al său era că nu știa niciodată când să se oprească.

Îi plăcea pokerul pentru adrenalina pe care i-o dădeau blind-urile, adică pariurile făcute bărbătește, mai înainte de a se împărți cărțile. Nopțile lui se numărau în partide, mâini, perechi, careuri, chinte, flopuri, bani pierduți, disperare, mărunte reveniri, după care cădere în gol.

Ne aflăm într-o astfel de noapte, într-un apartament anume amenajat să găzduiască jocuri de poker fără limite de pariu. Este o singură masă în mijlocul unei camere învăluite în fum gros de trabucuri fine, duios întrepătruns cu aromele curajoase are parfumurilor cu care jucătorii erau stropiți din abundență.

Mihai pierduse aproape 10.000 de euro și un ceas de aur.

-E ultima mână, a anunțat neconvingător. Oricum nu mai am pe ce să pariez. Mi-a mai rămas doar nevasta și casa la care încă plătesc rate.

-Mă mulțumesc și cu nevasta, i-a răspuns Răzvan, partenerul de masă.

Mihai râdea, crezând că ultimul joc va fi o glumă de consolare pentru cât pierduse. Măcar se despărțeau prieteni. Dar Răzvan nu glumea deloc, era un jucător foarte calculat și disciplinat.

Mihai și-a privit cele două cărți pe care le primise pe flop. ,,Dacă și cartea de pe turn e la fel de bună, iau înapoi tot ce am pierdut,, și-a spus.

Jucau all-in, iar eroul nostru simțea că domină masa, motiv pentru care nu avea stare. Pentru un jucător experimentat, toate aceste semne sunt importante, iar Razvan era un astfel de jucător, maestru în citit adversarul.

,,Ultima carte, ultima carte contează,, îi striga rațiunea, încercând să-i domolească exuberanța pe care nu reușea să o mascheze.

Ei bine, a pierdut și nu era o surpriză pentru nimeni; chiar și Mihai se obișnuise cu propriul eșec atât de tare, încât îl accepta cu împăcare, ca pe un prieten antipatic căruia îi datorezi bani.

Ultima partidă fusese o tâmpenie, nimeni nu pariază pe ființe vii, cu atât mai puțin pe oameni.

-Deci, cum facem ? l-a întrebat Răzvan.

-Cum facem ce ?

-Cu pariul.

-Doar nu ai vorbit serios! Cum să-ți dau nevasta ?

-De bună voie sau cu forța, i-a propus Răzvan. Te las pe tine să alegi.

-Ascultă, Răzvane, ne știm de atâția ani, ce dracu! Mereu mi-am plătit datoriile, dar de data asta chiar nu se poate. Tu nu o cunoști pe Carmen, o să ne omoare pe amândoi.

-Mihai, pokerul nu este o joacă, e un joc, a intervenit organizatorul și proprietarul apartamentului. Dacă te-am primit între noi, trebuie să ai onoare.

-Dar am crezut că a fost o glumă. Nevasta nu poate fi o miză reală.

-Pariezi ? l-a contrazis Răzvan. Crezi că e prima femeie pierdută la cărți ?

-Și mă rog, cum ai de gând să procedezi cu soția mea? Îi pui un lanț de gât și o tragi după tine ?

-Dragul meu, te credeam căsătorit cu o femeie, nu cu o vacă. Eu sunt foarte delicat cu femeile, n-o să primești reclamații.

-Concret, vreau să știu ce o să-i faci ? își pierduse cumpătul Mihai.

-Am să mă bucur de ea într-un mod în care tu, cu siguranță, nu o faci.

-Pentru câtă vreme ?

-Mai ai multe întrebări stupide ? până când apare alt idiot care își joacă nevasta la poker. Ești mulțumit de răspuns ?

-Bine, și eu ce ar trebui să fac în timpul ăsta ? să privesc nepăsător?

-Dacă îți face plăcere, eu nu am nimic împotrivă. Sunt un tip deschis la minte, chiar dacă par mai conservator.

-Soția mea te va refuza, mă iubește!

-Ești patetic și mă obosești. Lasă totul în seama mea, voi ști ce am de făcut. De mâine soția ta îmi aparține.