Moarte cumplită pentru un muncitor român. S-a întâmplat departe de țară

Moarte cumplită pentru un muncitor român. S-a întâmplat departe de țară

Un român și-a pierdut viața, marți, într-unul din cele mai absurde moduri cu putință. O simplă săritură, peste un zid, i-a fost fatală.

Bărbatul a sărit peste un zid fără să se gândească măcar o secundă că va pica în gol, de la mare înălțime. Aparent, zidul era mărginit de o potecă cu vegetație. Doar că aceasta se afla la 5 metri distanță. Accidentul mortal a avut loc marți, 2 iunie la Monterosso, în provincia italiană La Spezia. Gheorghe Diaconu, un zidar român de 49 de ani, cu domiciliul în Mulazzo, a murit căzând în gol.

El a sărit peste un zid crezând că va ateriza pe pământ, printre plante. Doar că vegetația era, în realitate, mult mai înaltă decât părea, astfel că bărbatul a căzut în gol, de aproximativ  5 metri și a murit pe loc, scrie Gazetaromaneasca.com. Deși salvarea a fost chemată de urgență, în urma apelului unui trecător care a auzit strigătul disperat al omului, medicii nu au putut decât să constate decesul din cauza traumatismelor cranio-faciale, cervicale și ale altor părți ale corpului bărbatului.

Gheorghe Diaconu era angajat al unei firme de construcții cu mai multe șantiere în La Spezia. El plecase la prima oră a dimineții  la Monterosso pentru a prelua o scară pe care de câteva zile o împrumutase unor colegi români. Accidentul s-a produs înainte să ajungă la aceștia. Fiul bărbatului, care trăiește în Germania, a fost anunțat de moartea accidentală a tatălui său, pe cale consulară, mai arată sursa citată.

Sursa foto: Vigli del fuoco Monterosso