UEFA ia în calcul să trimită naționala României direct la Euro 2021. Care sunt scenariile

UEFA ia în calcul să trimită naționala României direct la Euro 2021. Care sunt scenariile

Naționala antrenată de Adrian Mutu are șanse să se califice ușor la turneul final de anul viitor.

UEFA caută soluții și în perspectiva Campionatului European de Tineret ce trebuie să se desfășoare anul viitor în Ungaria și Slovacia. Pandemia de coronavirus a dat fotbalul peste cap, iar oficialii forului continental iau în calcul anularea meciurilor de baraj ce erau programate în luna noiembrie și contau pentru turneul final. Echipele de pe locul al 2-lea al grupelor - cu excepția reprezentativei cu cel mai bun punctaj, care se califică direct - ar fi trebuit să dispute aceste meciuri decisive.

Pentru că în toamnă calendarul competițional va fi foarte aglomerat, UEFA a anunțat federațiile că ar putea să decide ca la EURO  2021 se se califice cele mai bune cinci echipe de pe locul 2 . Acestora li s-ar adăuga cele nouă câștigătoare de grupă, plus Slovacia și Ungaria, țările gazdă. Va fi primul Campionat European de Tineret în variantă extinsă, cu 16 participante.

Acest scenariu este foarte avantajos pentru echipa lui Adrian Mutu. În afara meciului direct cu Danemarca, echipă care este lideră în grupă, „tricolorii" mici au câștigat 10 din cele 12 puncte puse în joc, în celelalte meciuri, iar între acestea n-am întâlnit deloc Malta, ultima clasată, rezultatele cu această formație urmând să nu conteze la ierarhia de departajare a echipelor de pe locul secund.

UEFA ar putea schimba și structura turneului final. În prezent e prevăzut ca EURO aibă loc între 9 și 26 iunie, cu patru grupe a câte patru echipe. S-ar suprapune peste EURO de seniori, astfel că forul de la Nyon ia în calcul și posibilitatea ca între cele 16 formații să se dispute un meci de baraj, tur-retur sau manșă unică, iar la turneul final propriu zis să meargă doar opt formații, anunță „Gazeta Sporturilor”.

Oficialii de la UEFA vor lua o decizie la data de 17 iunie, în urma unui vot. La ultimul turneu final, cel din Italia și San Marino, din 2019, naționala de tineret a ajuns până în semifinalele competiției.