China comunistă îl acuză pe Trump de rasism

China comunistă îl acuză pe Trump de rasism

După ce Donald Trump a anunțat o serie de măsuri împotriva Chinei, inclusiv suspendarea intrării în Statele Unite a resortisanților chinezi, Beijingul a reacționat, pe fondul tensiunilor din SUA.

China a denunțat, luni, „maladia cronică” a rasismului din Statele Unite, după moartea lui George Floyd.

Tulburările din mai multe orașe americane sunt semnul „gravității problemei rasismului și a violenței polițienești în Statele Unite”, a declarat în fața presei purtătorul de cuvânt al ministerului chinez de Externe, Zhao Lijian (foto).

Acesta din urmă a făcut o apropiere între violențele din Statele Unite și cele care au zguduit, anul trecut, regiunea semi-autonomă Hong Kong, ca reacție la influența Beijingului în fosta colonie britanică.

„De ce Statele Unite îi tratează drept eroi pe partizanii violenței și așa zisei independențe a Hong Kongului, în timp ce îi califică pe cei care denunță rasismul drept huligani”, s-a întrebat Zhao Lijian.

Acest atac intervine într-un climat de tensiuni extreme între SUA și China.

În cadrul aceleiași conferințe de presă, China a promis un „contraatac” la adresa Statelor Unite după ce , vineri, Donald Trump a anunțat că partea americană va suspenda intrarea pe teritoriul țării a resortisanților chinezi care prezintă un „risc” potențial pentru securitatea SUA.

De asemenea, Trump a cerut administrației sale să pună capăt măsurilor comerciale preferențiale acordate Hong Kong-ului, pentru a denunța o lege controversată de securitate națională impusă de Beijing pe teritoriul fostei colonii britanice.

El a cerut, de asemenea, personalului său să investigheze companiile chineze listate în Statele Unite.

„Orice cuvinte sau acțiuni care ar dăuna intereselor Chinei vor fi întâmpinate cu un contraatac ferm”, a spus Zhao Lijian.

Aceasta este prima reacție de la Beijing după măsurile anunțate vineri de chiriașul Casei Albe.

Ea survine pe fundalul unor tensiuni bilaterale puternice în jurul Covid-19, situația musulmanilor uiguri din nord-vestul Chinei și comerțului.

„China îndeamnă Statele Unite să remedieze imediat aceste greșeli și să renunțe la mentalitatea de Război Rece”, a declarat Zhao Lijian.

Climatul a devenit exploziv între Beijing și Washington în ultimele luni, administrația Trump acuzând regulat guvernul chinez că a răspândit noul coronavirus pe planetă.

Ne puteți urmări și pe Google News