Scandalul Clejanilor. Ce fel de droguri producea Teo. Ce spune Margherita     

Scandalul Clejanilor. Ce fel de droguri producea Teo. Ce spune Margherita     

În scandalul accidentului rutier care s-a petrecut sâmbăta trecută, în care a fost implicată şi Margherita, fiica celebrilor lăutari Viorica şi Ioniţă de la Clejani, apare tot mai mult numele unui personaj dubios care locuieşte în Ploieşti, pe numele său Teodor Cismaru, zis Teo. Margherita a dat și ea o scurtă declarație la o televiziune, până când a venit taică-său și a luat-o din stradă.

Fata Clejanilor spune că Teo nu-i iubitul ei și neagă că s-a drogat. ”Sunt contra drogurilor, nu mă droghez. Nu pot să-mi dau cu părerea nici despre pastilele pe care le iau, e o anchetă. Nu am un iubit, am tot felul de prieteni. Teodor este un băiat cu care am vrut să fac ceva împreună cu el. Am prieteni din toate categoriile”, a declarat Margherita reporterului RTV .

Ioniţă afirmă că acest Cizmaru, care nu este deloc iubitul fiicei sale, i-ar fi dat Margheritei nişte medicamnete. Din acest motiv, fata a ieşit pozitiv la testul rapid antidrog făcut de poliţiştii de la rutieră.

La rândul lui, Teo se apără, spunând că el nu este traficant de droguri. Şi-a luat inclusiv un avocat, deşi în acest dosar, deocamdată cel puţin, nu are decât calitatea de martor.

Intrând în amănuntele acestui caz, sincer am avut din nou senzaţia de silă, de murdărie, de mâzgă lipicioasă. Că mă scufund din nou în acea lume jegoasă, dată pe deasupra cu o spoială de sclipici, ca să ia ochii credulilor, sub care se află realitatea crudă. Adică o mocirlă urât mirositoare, ca în cazul morţii lui Răzvan Ciobanu. Am întâlnit din nou specia aceea de „prieteni, persoane publice”, care postează pe paginile de socializare fotografii din locuri exotice, în care se lăfăie printre palmieri şi elefanţi, cu câte o maimuţă pe umăr, dar care în realitate îşi amanetează telefonul ca să-şi poată cumpăra o pâine şi ceva salam. Acei „prieteni” care, deşi încă nu fusese ridicat trupul neînsufleţit al designerului de lângă epava maşinii, năvăliseră să-i prade locuinţa şi plecaseră fiecare cu ce apucase, inclusiv veiozele de pe noptiere.

Teo, un băiat care umblă cu baston cu electroşocuri

Teodor Cismaru pare a fi un om multilateral dezvoltat, căruia arta, în multiplele ei forme de manifestare, îi este foarte apropiată. Cismaru a fost student mai demult la Arhitectură, sau cel puţin aşa pretinde el, dar nu i-a plăcut să proiecteze case, aşa că s-a transferat la secţia de „Design”, să proiecteze haine. Ceea ce n-a proiectat până acum nimic, dar urma să debuteze, alături de Margherita, să-i ia faţa lui Versace.

S-a lăsat însă şi de design, pentru că şi-a descoperit talentul pentru pictură. Şi nu orice fel de pictură, ci grafitti. Şi pentru că renunţând la arhitectură, nu a mai avut destui pereţi pe care să-şi exercite talentul de pictor, s-a lăsat şi de grafitti şi s-a reorientat către muzică.

Dar cel mai mare talent al lui Teo este cel de ţepar. De altfel, el a şi fost agresat în trafic, în Ploieşti, de doi indivizi, alţi „artişti” şi ăştia, cărora le dăduse o ţeapă de 1.500 de euro promiţându-le că le aduce nişte vopseluri super din Olanda. Există şi un dosar penal pe tema asta.

Pentru a se apăra de cei cărora le datorează bani, Teo umblă mereu asupra lui cu un baston cu electroşocuri. Baston care însă nu i-a ajutat la nimic la cafteala din trafic, unde i s-au îndesat câţiva pumni zdraveni în cap. Uneori, opritul la semafor, mai ales când eşti ţepar, poate fi periculos.

Evenimentul Istoric, din nou pe piață pentru cititorii săi, cu noi subiecte în exclusivitate: Afacerea ”Peregrinii”, Operațiunea ”Ghost Stories”, ”Sindronul Trianon”.