Judecătorii CEDO au decis că fostei șefe a DNA Laura Codruța Kovesi, actual procuror șef al Parchetului European, i-au fost încălcate dreptul la un proces echitabil și dreptul la liberă exprimare.
Ceea ce mi se pare de toată distracția este că LC Kovesi nu a atacat la CEDO decizia, Decretul prin care a revocat-o președintele Klaus Iohannis din funcția de șef al DNA, pentru că nu l-ar fi putut contesta în țară, ci Raportul în care ministrul justiției o descria a fi practic o catastrofă, la care nu a putut răspunde, decât în presa deontologilor. Mai mult, din Raport a înțeles și a reclamat la CEDO doar o feliuță, aceea că a fost trimisă la plimbare pentru că „a apărat Justiția”.
Mai naiv, pe mine mă surprinde faptul că CEDO a reținut lipsirea reclamantei de căile de contestație ale unei decizii care a aparținut de fapt președintelui României, a etapelor care au dus la Decretul de revocare semnat de acesta, și că aceeași CEDO a luat în serios văicăreala cu „pumnul în gură”. M-a uimit spălarea Zeiței, una incompletă este drept, neconvingătoare și de formă, mai mult o clăteală în aceleași zoaie, într-o manieră mult sub demnitatea CEDO, una cum nu se putea vedea decât pe la Secția pentru Procurori a CSM.
De ce să se fi pretat la așa ceva judecătorii de la CEDO? Am încercat un răspuns acum ceva vreme, atunci când la Bruxelles se punea la cale întronarea paukeriței de la DNA în fruntea Parchetului European. Ce va putea face Kovesi în acea funcție, în ciuda precarității intelectuale și morale care au consacrat-o, mă întrebam la acea vreme. Avansam ipoteza că este aleasa gauleiterilor continentului exact pentru executarea acelorași manopere reușite în România: să ocolească în totalitate obiectivele protejate de către cei care o susțin. Spuneam atunci că așa cum a ocolit în calitate de șef al DNA tot ceea ce însemna multinațională - până acolo unde niciodată vreun cetățean aflat sub protecția ambasadorilor țărilor care o sprijineau nu a avut nici cea mai măruntă durere de cap, oricâte matrapazlâcuri ar fi comis - la fel, în calitate de șef al Pachetului European, va ocoli marile fraude comise de granzii cu gulere albe ai continentului. Asta, ca în schimb să acționeze intransigent asupra țărilor de la Balconul II, amărâtele din Estul Europei.
Ca să poată executa cât de cât credibil ordinele pe care la va avea de îndeplinit la nivel european, imaginea Laurei Codruța Kovesi trebuia spălată de mizeriile comise în România, unele cuprinse în Raportul de la care a plecat totul. Spre dezonoarea ei, rolul de spălătoreasă a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului.