Acuzaţii extrem de grave: Mai este Parlamentul suveran?

Acuzaţii extrem de grave: Mai este Parlamentul suveran?

Primul ministru italian este atacat frontal de Giorgia Meloni: „Lezează drepturile fundamentale ale italienilor, iar asta nu e normal”.

„Avem o Constituţie suspendată şi un legiuitor care foloseşte termeni care nu au o certitudine juridică”, spune lidera partidului.

Giorgia Meloni, preşedinta partidului Fratelli d'Italia, aflat într-o ascensiune impresionantă, oaspete la Stasera Italia, de pe Rete 4, a lovit în premierul Giuseppe Conte:

„Toate persoanele dotate cu hotărâre în atitudine îşi dau seama că suntem într-o situaţie fără precedent şi că trebuie să ştim s-o gestionăm. Conte consideră că puterea pe care i-a conferit-o Parlamentul în primele zile ale urgenţei poate merge înainte luni şi luni de zile, lezând drepturile fundamentale a milioane de italieni”.

Şi continuă: „Instrumentul cu care se lucrează pentru a stabili limitele libertăţilor şi drepturilor fundamentale, potrivit Constituţiei, este Parlamentul. După două luni, dacă tu, prim-ministru, mergi înainte cu schema stabilită iniţial, asta nu e deloc normal şi trebuie sancţionat.”, concluzionează Meloni în intervenţia video de la Rete 4.