Vacanţa în Bali s-a transformat în coşmar. Lora trece prin momente cumplite

Vacanţa în Bali s-a transformat în coşmar. Lora trece prin momente cumplite

Vacanța din Bali s-a transformat într-un coșmar pentru Lora şi iubitul ei, iar ce povesteşte artista te îngrozeşte.

”Izolarea oamenilor a dus la o epidemie de țânțari, care poartă virusul Dengue, mai periculos decât coronavirus”, a declarat Lora într-un interviu.

Potrivit Ciao.ro ,Lora se află în Bali de pe data de 9 martie. Ea şi iubitul ei și au rămas blocați acolo din cauza epidemiei de coronavirus care a dus la anularea zborurilor.

Întrebată cum e viața în Bali, Lora a explicat: "În Bali este foarte cald și frumos, suntem aici de pe 9 martie, am plecat de pe 8 din România. E posibil să avem un zbor de întoarcere, la finalul lunii mai, așteptăm zborul pe care practic noi l-am plătit deja, așteptăm să își reînceapă activitatea compania aeriană la care aveam bilete".

La întrebarea dacă mai are bani, artista a spus: "În presă s-a spus că nu mai avem bani, dar este o informație scoasă din context. Expresia folosită a fost „ne vom drămui banii”, adică nu vom face cheltuieli ca într-o vacanță, ci ca și cum am locui într-un loc străin, la 10.000 de km distanță de casă, pe timp de pandemie. Trebuie să avem grijă cu banii și să nu ne comportăm ca și cum am fi in vacanță", a explicat Lora.

Mai mult, cântăreaţa a declarat că "Bali este plin de surprize, plăcute și neplăcute. Din păcate, izolarea oamenilor a dus la o epidemie de țânțari, care poartă virusul Dengue, iar autoritățile încearcă să rezolve și această problemă, deoarece o doamnă doctor ne-a spus că este mai rău să faci dengue decât corona. Să sperăm că totul va fi bine".

Lora a postat pe social media mesajul: "Suntem bine!!! Rog presa sa nu mai dezinformeze!"

Ne puteți urmări și pe Google News