Haaretz: Erdogan a găsit “leacul” pentru criza de sănătate

Haaretz: Erdogan a găsit “leacul” pentru criza de sănătate

Chiar dacă Turcia se confruntă cu mari probleme în gestionarea crizei de sănătate, președintele Erdogan își vede liniștit de planurile sale, inclusiv de operațiunile militare în care s-a angajat în Siria și Libia. Pandemia a lăsat-o în grija presei obediente, care are ordin să transforme bilanțul dezastruos al victimelor într-un succes glorios al conducătorului suprem. Iată ce scrie publicația israeliană Haaretz!

“ Nimic nu pare să stingă setea de putere a liderilor autoritari, nici măcar cea mai mare epidemie globală din ultimii 100 de ani.

Pentru mulți conducători, pandemia de Covid-19 este o ocazie irezistibilă de a obține și mai multă putere ori de a și-o spori pe cea pe care deja o dețin, reducându-i la tăcere pe cei care îndrăznesc să critice modul în care gestionează ei criza.

Este bine cunoscut faptul că tentativa Chinei de a înăbuși știrile despre pandemie cât ea era încă în fașă a contribuit la criza globală.

În alte părți, în Ungaria de exemplu, Viktor Orban, conducătorul țării înverșunat și țanțoș în iliberalismul său, a invocat pandemia pentru a adopta legi care nu numai că au plasat țara în stare de urgență, dar i-au înmânat efectiv premierului dominator puterea legală de a restricționa libertatea presei, a înlocui legile în vigoare cu decrete și a da pedepse lungi cu închisoarea celor care încalcă interdicțiile.

În Filipine, Rodrigo Duterte, conducătorul favorit din Asia de Est al președintelui american Donald Trump, s-a folosit de pandemie pentru a declara o stare de urgență națională prin care își acordă sieși puteri care, deși menite a combate virusul, îi asigură atribuții bugetare suplimentare și chiar posibilitatea de a prelua companii private.

Mai e și Turcia. Lăudată odinioară drept un model de reformă democratică, Turcia este acum un exemplu demn de urmat de conducătorii cu mentalitate autoritară.