Vela dă răspunsuri la întrebările românilor. În anumite condiții

Vela dă răspunsuri la întrebările românilor. În anumite condiții

Marcel Vela, ministrul de Interne, a anunțat că în fiecare miercuri va răspunde, pe pagina sa de Facebook, întrebărilor puse de români.

 

Astfel, Vela anunța  o „acțiune” pe care o pregătește „special pentru a rămâne într-un dialog permanent”.

„Îmi doresc să rămânem într-o discuție continuă și contructivă. Întotdeauna am încurajat și voi încuraja dialogul deschis și liber, iar mai presus de acesta voi aprecia mereu relatările dumneavoastră din teritoriu, întrebările dar și opiniile exprimate coerent, indiferent dacă sunt pozitive sau negative.

Critica a fost mereu un element care a dus către evoluție și tocmai din acest motiv îmi doresc să fiu mai aproape de părerile dumneavoastră”, a scris Vela pe pagina sa de Facebook.

„Cu acest scop în minte, mi-am propus ca în fiecare zi de miercuri, începând de mâine, să răspund întrebărilor venite pe contul meu public de social media. Mâine dimineață printr-o postare o să lansez invitația către dumneavoastră de a-mi scrie întrebările pe care le aveți pentru mine. La șapte dintre acestea, alese în mod aleatoriu, voi răspunde într-un video la final de zi”, a mai precizat Vela.

Ministrul a specificat însă că va răspunde „doar persoanelor ce folosesc un limbaj adecvat lipsit de injurii și celor ce dețin un cont real de Facebook”.

Ne puteți urmări și pe Google News