Testări în masă la Institutul de Oncologie din Cluj! Câte cazuri sunt confirmate

Testări în masă la Institutul de Oncologie din Cluj! Câte cazuri sunt confirmate

În cursul săptămânii trecute, conducerea Institutului de Oncologie din Cluj Napoca a luat decizia testării personalului și a pacienților, pentru a vedea în ce măsură sunt cazuri asimptomatice.

Testările de la Institutul de Oncologie din Cluj Napoca au continuat vineri, fiind testate 947 de persoane, fiind descoperite 20 de cazuri de infectare cu SarSCoV2, trei cadre medicale și 17 pacienți, toți fiind asimptomatici.

„Trebuie menționat că toate kiturile de testare utilizate pentru aceste teste au fost achiziționate din sponsorizări. Este în curs anchetă epidemiologica sub coordonarea DSP Cluj”, a declarat prefectul de Cluj, Mircea Abrudean.

În cursul săptămânii trecute, conducerea Institutului de Oncologie din Cluj Napoca a luat decizia testării personalului și a pacienților, pentru a vedea în ce măsură sunt cazuri asimptomatice.

„Am hotărât în Comitetul director testarea personalului şi a pacienţilor prin PCR, prin metoda cea mai sensibilă. Au fost şi cazuri pozitive şi este vorba în totalitate de cazuri asimptomatice, cu declaraţii prin care îşi asumau că nu au avut contacte.

Deci, triajul a funcţionat foarte bine. Au fost şi situaţiile de personal, dar care au fost asimptomatice în totalitate. Asta este în acord şi cu analiza prin PCR, care a arătat doze mici spre medii de încărcătură virală, deci cazuri asimptomatice”, a spus directorul medical al IOCN, prof. dr. Patriciu Achimaş Cadariu.

Ne puteți urmări și pe Google News