Se apropie Săptămâna Neagră! Cîțu a lămurit problema creșterii pensiilor şi alocaţiilor. Veştile nu sunt deloc bune

Se apropie Săptămâna Neagră! Cîțu a lămurit problema creșterii pensiilor şi alocaţiilor. Veştile nu sunt deloc bune

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a lămurit problema creşterii pensiilor  explicând că totul depinde de execuţia bugetară, iar cu privire la dublarea alocaţiilor, aceasta nu este cuprinsă în bugetul pentru 2020.

Guvernul analizează posibilitatea amânării unor plăți pentru anul viitor. „Dacă, în ceea ce priveşte creşterea pensiilor, care erau în bugetul iniţial, am spus foarte clar că depinde de execuţia bugetară. Vom vedea cum merge execuţia bugetară. Presiunile pe buget sunt foarte mari. Ne uităm la toate categoriile de cheltuieli importante din buget. Trebuie să facem o reevaluare şi vom veni cu o soluţie în zilele următoare. Deficitul a crescut semnificativ şi, repet, trebuie să fim toţi solidari în acest moment”, a afirmat Cîţu, potrivit Agerpres.

Banii pentru dublarea alocaţiilor nu sunt incluşi în buget

„La alocaţii lucrurile au fost clare. Dublarea alocaţiilor nu a fost făcută la timp, deci nu sunt bani incluşi în buget, în acest an. Vom vedea cum evoluează lucrurile, dar o astfel de promisiune în acest moment. Cei care au făcut această dublare a alocaţiilor nu au indicat sursa de finanţare nicăieri. Am tot cerut această sursă de finanţare, de unde să luăm banii şi nu ni s-a spus. În acest moment când toate ţările din lume sunt în competiţie, se calcă în picioare pentru a găsi finanţare pentru deficite bugetare record, faptul că aceşti bani nu sunt incluşi în buget, creează o presiune suplimentară.

Fără proiecte populiste

Aici trebuie să fim clari: dublarea alocaţiilor nu este cuprinsă în buget. Una e să cuprinzi sumele în buget, alta e să le şi plăteşti. De aceea, fac un apel la Parlamentul României să termine cu proiectele populiste, pentru că pe hârtie toţi putem să promitem, dar trebuie să şi livrăm, iar contextul internaţional este foarte dificil în acest moment pentru finanţare”.

Ce se va întâmpla cu pensiile?

Punctul de pensie, principalul indicator folosit pentru indexarea pensiilor, a crescut cu 15% din septembrie 2019, de la 1.100 lei, la 1.265 lei, şi urmează să se majoreze cu 40% din septembrie 2020, în conformitate cu Legea pensiilor, până la 1.775 lei.

Pe data de 20 februarie 2020, ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Violeta Alexandru, confirma, la postul public de televiziune, că pensiile vor creşte cu 40% de la 1 septembrie 2020.

În data de 17 decembrie 2019, în Comisia pentru muncă din Camera Deputaţilor a fost adoptat un amendament prin care cuantumul alocaţiilor pentru copii se dublează, până la valoarea de 300 de lei. În baza propunerii formulată de către Adrian Solomon (PSD), alocaţia pentru copiii cu dizabilităţi ar urma să fie de 600 de lei.

Astfel, au fost aduse modificări OUG 9/2019 pentru modificarea şi completarea legii nr. 61/1993 privind alocaţia de stat pentru copii, precum şi pentru modificarea art. 58 alin 1 din legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Ministrul Finanțelor: Analizăm amânarea unor cheltuieli pentru 2021. Cele mai mari sunt pe asistenţă socială şi personal Cele mai mari cheltuieli din buget sunt cu asistenţa socială şi cele de personal astfel că trebuie să reevaluăm acele sectoare sau acea parte a bugetului cu cheltuieli mari, să vedem dacă putem să le amânăm pentru 2021, a declarat ministrul Finanţelor Publice la Realitatea Plus.

Ne puteți urmări și pe Google News