Dacă acceptăm ideea că orice rău conține şi aspecte pozitive sub aspectul învățămintelor utile pe care e dezirabil să le extragem şi valorificăm, odată cu recentele crize economince, din 2008 si 2020, a sosit momentul să punem accentul pe lucrurile importante pentru viața economică a țării noastre şi să demitizăm în fața publicului falsele şi mult prea răspânditele prejudecăți despre ceea ce înseamnă economia de piață, altfel implacabila noastră involuție statală şi cetătenească va opera timp îndelungat.

Dacă ne dorim economie capitalistă şi democrație, pe modelul țărilor vestice, haideți să le folosim drept exemplu, şi să nu mai bruiem/poluăm spațiul public cu ... inexactități (eufemism pentru ‘’minciuni’’, în multe cazuri).  Un prim sofism des întalnit, de care se abuzează tendențios, este că statul român, fiind un prost manager, trebuie complet înlăturat din viața economică a țării.

Lăsând la o parte publicul naiv, care, adeseori, îl preia şi, eventual, postează trendy pe rețelele de socializare, în spatele lui se ascunde un ilogism fundamental: statul nu poate fi un simplu observator pasiv al vieții economice şi sociale, prin însăşi misiunea sa, acceptată de noi toți în baza contractului social, de a asigura bunăstarea generală.

Ar fi de notat că însuşi principiul mâinii invizibile al lui Adam Smith (laissez faire et laissez passer) prevede dirijismul economic atunci când e necesară intervenția statului.

Au trecut peste 30 de ani de la evenimentele din decembrie ’89, şi noi încă ne bălăcim, neonorant, lipsiți de viziune şi cultură economică, într-o masă amorfă de construcții şi ‘’teorii’’ false referitoare la rolul statului modern în economie.

Nu trebuie să reinventăm roata, fiind contraproductiv din punct de vedere al evoluției sociale, ci să ne croim propria organizare economică, preluând şi adaptând ce au descoperit că funcționează statele europene vestice, avansate pe drumul democrației şi al economiei de piață, care, departe de a fi adepte ale etatismului economic de tip comunist, intevin dirijist în economiile lor oridecâteori se impune.

Cum? Astfel: participații majoritare ale statului în domeniile de interes strategic, folosirea parteneriatelor public-privat în domeniile importante, menținerea unui echilibru necesar între capitalul național şi cel alogen (inclusiv în cazul ajutorului de stat), asigurarea respectării drepturilor consumatorilor (nu doar declarativ, ci şi prin investigații neaccesibile ‘’profanilor’’), asigurarea unui climat de concurență loială în afaceri (prin monitorizarea oligopolurilor, de exemplu), implementarea unor mecanisme de prevenire a coruperii funcționarilor statului în scopul unor afaceri oneroase (atât de către români, cât şi de către străini), asigurarea conformării fiscale (inclusiv prin inspecții profesioniste în cazul exporturilor de profituri realizate în țară), promovarea elitelor independente ş.a.

Vă lăsăm pe Dumneavoastră să judecați dacă modul efectiv în care se aplică în țara noastra direcțiile (normale) de acțiune de mai sus converge cu interesul național şi binele public...

Este un truism că statul român este şubred şi dependent de ‘’directive’’ externe (prin ambasade sau nu), dar, înainte de a-l blama şi a-i cere să ne reprezinte/apere interesele în situații de restrişte ca aceasta, trebuie să ne întrebăm introspectiv, fiecare dintre noi, dacă nu cumva contribuim la slăbirea lui, altfel rămânem doar nişte copii cu hashtag într-o lume a celor mari.

E singura cale de urmat dacă vrem atenuarea/stoparea marasmului care a cuprins toate domeniile vieții socio-economice româneşti, pentru că, de fapt, statul suntem noi, cetățenii, singurii care îi putem da legitimitatea şi forța de a coopera şi a se confrunta cu entitățile/țările care au interese economice (naturale) contrare.