De ce ideile socialiste au devenit din nou atât de atractive, în ciuda faptului că, fără excepție, fiecare experiment socialist din ultimii 100 de ani s-a încheiat cu un eșec nefast?

În acest interviu, Kristian Niemietz, autorul volumului "Socialismul, Ideea eșuată care nu moare niciodată" și director de Economie politică la Institutul pentru Afaceri Economice din Londra are răspunsuri.

Peste două duzini de experimente eșuate

Rainer Zitelmann: În cartea dv. scrieți că socialismul a eșuat întotdeauna. Privind înapoi prin istoria omenirii, nu există chiar niciun exemplu de sisteme socialiste care să fi funcționat de fapt?

Kristian Niemietz: Nu. În ultimele sute de ani, au existat mai mult de două duzini de încercări de a construi o societate socialistă. Au încercat Uniunea Sovietică, Iugoslavia, Albania, Polonia, Vietnam, Bulgaria, România, Cehoslovacia, Coreea de Nord, Ungaria, China, Germania de Est, Cuba, Tanzania, Laos, Yemenul de Sud, Somalia, Congo, Etiopia, Cambodgia, Mozambic, Angola, Nicaragua și Venezuela, printre altele - fără a le număra pe cele de scurtă durată. Toate aceste încercări s-au încheiat în diferite grade de eșec.

Zitelmann: Cum poate o idee care a eșuat de nenumărate ori, în atâtea variante diferite și în atâtea medii radical diferite, să fie totuși atât de populară? La urma urmei, unul dintre ceilalți candidați pentru nominalizarea la președinție în Statele Unite este un socialist autodidact.

Niemietz: Într-adevăr, și organizații precum Socialiștii Democrați ai Americii (DSA) au cunoscut un aflux uriaș de noi membri - preponderent tineri - în ultimii cinci ani. Organizația nu a devenit doar mult mai mare, ci și mult mai tânără: vârsta medie în rândul membrilor săi a scăzut de la 68 de ani la 33 de ani. Socialismul a devenit mișcarea tinerilor. Socialismul a devenit la modă. Socialiștii au reușit cu succes să se distanțeze de toate exemplele din lumea reală a experimentelor socialiste eșuate. Ori de câte ori îi confruntați pe socialiști cu un astfel de exemplu, ei oferă întotdeauna următorul răspuns: „Aceste exemple nu dovedesc nimic! Niciunul dintre aceste modele nu a fost niciodată cu adevărat socialist. Au fost doar butaforii. Voi nu înțelegeți socialismul".

Zitelmann: Și nu este interesant să auziți astfel de afirmații odată ce un experiment socialist a eșuat în mod evident? În primele zile ale oricărui nou experiment socialist, acesta este întâmpinat cu entuziasm de un număr imens de intelectuali.

Niemietz: Exact. Acest lucru s-a întâmplat de multe ori. Cel mai recent exemplu este Venezuela, care, în urmă cu doar câțiva ani, a fost salutată de intelectuali de frunte și politicieni de stânga ca model pentru „Socialismul secolului XXI”. Un lider intelectual de stânga, profesorul  de la Princeton, Cornell West, a proclamat: „Îmi place că Hugo Chávez a făcut din sărăcie o prioritate majoră. Mi-aș dori ca America să facă din sărăcie o prioritate”. Și jurnalista remarcabilă Barbara Walters a fost entuziasmată: „Îi pasă foarte mult de sărăcie, este un socialist. Ceea ce încearcă să facă pentru toată America Latină de ani buni este să elimine sărăcia. Dar el nu este un nebun,um se spune. Este un om foarte inteligent". De la Noam Chomsky la Naomi Klein - toți intelectualii la modă erau la unison. Acum, când eșecul experimentului socialist din Venezuela este evident pentru toți, foarte mulți intelectuali de stânga caută scuze, venind cu modalități extrem de implicate de a pretinde că ceea ce am văzut în Venezuela nu a fost niciodată socialismul „cu adevărat”.

Zitelmann: De asemenea, scrieți că și ucigașii în masă, precum Iosif Stalin și Mao Zedong, au fost sărbătoriți cu entuziasm de către intelectuali de frunte ai vremii lor. Cât de răspândită a fost această admirație pentru dictatori ca Mao și Stalin în rândul intelectualilor?

Niemietz: A fost foarte răspândit. Au fost literalmente mii de occidentali care au călătorit în acele locuri și s-au întors plini de laude. Cei mai mulți dintre ei nu au lăsat mărturii scrise, dar puteți găsi cu ușurință sute de citate de la intelectualii occidentali care i-au preamărit pe Stalin și Mao. Mai important, oamenii care au făcut acest lucru nu erau străini. Nu vorbim despre membrii unui partid obscur. Vorbim despre intelectuali consacrați, inclusiv unii dintre cei mai cunoscuți scriitori și savanți ai vremii. Au fost convinși că au văzut o societate mai bună în devenire. Chiar și lagărele de concentrare din Uniunea Sovietică și China, gulagurile și lagărele chineze - Laogai, au fost admirate: au fost prezentate ca locuri de reabilitare, nu de pedeapsă, unde deținuților li se oferea șansa de a se implica în activități utile, reflectând în același timp la greșelile lor. Chiar și jurnaliștii și intelectualii care nu au închis ochii în întregime la crimele regimului au găsit argumente care să justifice ceea ce se întâmplă: „Dar - pentru a spune cu brutalitate - nu puteți face o omletă fără a sparge ouă, iar liderii bolșevici sunt la fel de indiferenți față de victimele colaterale care ar putea fi implicate în efortul lor de socializare ca orice general din timpul războiului mondial care a comandat un atac costisitor". Acestea au fost celebrele cuvinte ale lui Walter Duranty, care a fost corespondentul New York Times la Moscova, din 1922 până în 1936.

Când experimentul eșuează: ‘Acesta nu a fost socialism adevărat’