Invitarea Monicăi Macovei ca conferențiară la un eveniment de la Memorialul Pitești, chiar de Ziua Națională a Foștilor Deținuți Politic, 9 martie – Sfinții Mucenici din Sevastia, a declanșat un val de reacții de protest în mediul online.

Monica Macovei este cunoscută ca cea care, în calitate de ministru al Justiției, a refuzat reabilitarea celui mai longeviv luptător cu arma în mână împotriva regimului comunist din întreg spațiul ex-sovietic, „dușmanului poporului” Ion Gavrilă Ogoranu, conform unei Scrisori Deschise a soției sale, pe care o publicăm și noi, în baza acestui articol.

Reverberațiile din mediul online preocupat de trecutul recent al României sunt asemănătoare celor produse de conferirea Premiului Speranța al Societății Timișoara fostului procuror general Augustin Lazăr, care s-a dovedit că i-a prelungit pedeapsa la închisoarea Aiud militantului anticomunist Iulius Filip.

Într-un studiu publicat de cercetătorul CNSAS Iuliu Crăcană în revista de studii Caietele CNSAS, reprodus în parte și în Evenimentul Istoric („Drept şi Justiţie în România comunistă (III) Un conflict între două instituţii represive - Securitatea şi Procuratura”), se arată cu documente și exemple concrete că de multe ori Procuratura comunistă intra în conflict cu Securitatea pentru că nu executa ordinele abuzive (arestări fără drept) date, de exemplu, de un Al. Voitinovici, procurorul general al Republicii și fost președinte al Tribunalului Poporului. „În general, atunci când se vorbeşte de represiune politică, este adusă în discuţie cu preponderenţă o singură instituţie - Securitatea. Rolul celorlalte instituţii responsabile pentru represiunea politică, Miliţia, Procuratura, instanţele judecătoreşti, este minimalizat sau trecut sub tăcere”, scrie cercetătorul CNSAS.

Se vorbește foarte mult despre crimele comunismului, iar Arhivele fostei Securități și ale Partidului Comunist sunt aproape în totalitate deschise, la CNSAS și Arhivele Naționale, în timp ce Ministerul Justiției refuză și azi să predea fondurile din perioada comunistă spre cercetare. Așa poate am afla și noi exact ce au făcut un Augustin Lazăr sau o Monica Macovei în perioada lor de glorie de sub flamura roșie a Partidului, căruia îi depuneau un jurământ lăcrămos la intrarea în magistratură.

Aceasta ar fi una dintre cauze. „O a doua cauză identificată de noi – scrie cercetătorul CNSAS - este evitarea programatică a oricărei evocări a trecutului în acest domeniu”. Pentru că „marea majoritate a celor care deţin funcţii de conducere în instituţiile judiciare şi în învăţământul juridic ori au lucrat şi înainte de 1989 în sistem, ori, şi este bine ştiut că justiţia este o castă, sunt descendenţii sau i-au avut profesori pe cei care s-au identificat cu justiţia comunistă”. Între aceștia, autorul o nominalizează și pe Monica Macovei.

La Pitești se prezintă istoria pe invers

În anii bolșevismului, a ocupației sovietice a României, Închisoarea Pitești a fost teatrul odiosului experiment NKVD anticreștin de dezumanizare a tinerilor apărători ai credinței din perioada interbelică și din rezistența armată anticomunistă din munți. După deființarea închisorii, clădirile au revenit Trustului de Construcţii Industriale Argeș, pentru ca după 1990, în urma privatizării acestuia, o parte dintre acestea să revină familiei Axinte, foști angajați în cadrul Trustului. Fiica acestora, Maria Axinte, a înființat apoi într-o clădire Memorialul privat Pitești. Mai mulți vizitatori au reclamat faptul că istoria atrocităților de la Pitești este prezentată acolo în stilul vechii și noii securități: deținuții s-au bătut singuri între ei, „românii i-au masacrat pe români” pentru că, nu-i așa?, suntem un „neam tarat”.

În anul 1994, observă pe fondul acestui scandal cercetătorul Florin Palas de la Centrul Rezistenței Anticomuniste din Brașov, Horia Roman Patapievici scria în revista „22”, editată de Grupul pentru Dialog Social (GDS): „Abia când privim spaţiul mioritic ca anticameră a fenomenului Piteşti gravitatea specificului naţional este cu adevărat pusă.” (revista „22”, ianuarie 1994). Mai mulţi foşti deţinuţi politic au ripostat cu durere printr-o luare de poziție comună, aducând argumente puternice că experimentul Piteşti a fost unul antiromânesc şi anticreştin, fiind “PREMEDITAT ŞI CONCEPUT ÎN CREUZETE STRĂINE ACESTUI NEAM”. Cu toate acestea, Patapievici va publica imprecaţiile sale, fără nicio modificare, în cartea “Cerul văzut prin lentilă”, ajunsă la a șasea (!) ediție, la Editura Polirom.

Nepoata de partizani Elena Puiu, fiica Zoei Radulescu, născută la Jilava și crescută în închisoarea Mislea, afirma după o astfel de vizită la Memorialul Pitești: „Astăzi am aflat că Experimentul Pitești a fost inițiat de vârfuri ale Frăției de Cruce! Felicitări autorilor istoriei SF!” Un SF colportat trivial de cercetători CNSAS/GDS din siajul lui Vladimir Tismăneanu.

Cine „privatizează” memoria deținuților politic?

citește continuarea