Unul dintre cei mai activi vulcani din lume a erupt. Un aeroport a fost închis
- Mihnea Talau
- 3 martie 2020, 15:23
Unul dintre cei mai activi vulcani din lume, Merapi din Indonezia, a erupt marţi, proiectând un nor gigant de cenuşă la peste 6.000 de metri înălţime}n urma erupției un aeroport internaţional a fost închis.
Autorităţile nu au ridicat nivelul de alertă după erupţia produsă marţi dimineaţa, însă au închis temporar Aeroportul Internaţional din oraşul Solo, cunoscut şi sub numele de Surakarta, situat la o distanţă de aproximativ 40 de kilometri.
Vulcanul Merapi a erupt timp de peste şapte minute, a anunţat Centrul pentru prevenirea riscurilor vulcanice şi geologice pe site-ul său. Locuitorilor li s-a interzis să se apropie pe o rază de trei kilometri de vulcan, avertizând asupra riscurilor scurgerilor de lavă şi a norilor de gaze şi cenuşă vulcanică, potrivit Agerpres.
Cenuşă amestecată cu nisipul aruncat prin craterul vulcanului Merapi, situat în apropierea capitalei culturale indoneziene Yogyakarta, a căzut peste localităţile situate pe o rază de 10 kilometri în jurul vulcanului. În 2010, o erupţie majoră a Merapi a provocat moartea a 300 de persoane şi a condus la evacuarea altor peste 280.000 de locuitori. Aceasta a fost cea mai puternică erupţie după cea din 1930, care s-a soldat cu 1.300 de decese, în timp ce o explozie din 1994 a ucis 60 de persoane.