SNAP! revine la DIskoteka. Legătura neștiută cu România:,,Iubim muzica lăutărească!”
- Gabriel Fereșteanu
- 6 februarie 2020, 18:40
SNAP!, grupul muzical german, care a împlinit 30 de ani de carieră, este unul dintre numele mari ale line-up-ului DISKOteka Festival 2020. Aceștia sunt așteptați să concerteze, din nou, pe stadionul „Dan Păltinișanu” din Timișoara, în perioada 1-3 mai, în cadrul celui mai mare festival european dedicat muzicii anilor `80-`90 și în ediția a doua, alături de nume ca DJ Bobo, Nana, No Mercy, Las Ketchup, Technotronic și mulți alții.
Recorduri greu de egalat, la Timișoara
Primul single de pe albumul de debut, „World Power”, lansat în 1990, este „The Power” care a primit discuri de platină și aur în țări precum Spania, Suedia, Germania, Olanda sau Elveția, iar în Billboard Hot 100, a urcat până pe a doua poziție. Hitul a ajuns la performanța de a câștiga titluri precum una dintre cele mai ascultate piese dance ale tuturor timpurilor, iar albumul, prin vânzări de peste 7 milioane de copii, intră în categoria celor mai bine vândute albume dance din lume.
De-a lungul carierei, SNAP! a vândut peste 57 de milioane de albume și a primit peste 200 de discuri de platină și aur.
Versuri de hit, din greșeală
Puțini sunt cei care știu că versul celebru din piesa „Ooops Up” are în spate o poveste neașteptată și amuzantă în egală măsură. Totul a fost o întâmplare, varianta originală neincluzând „b*tch”, cuvântul care a stârnit atenția publicului și care a fost doar o răbufnire de moment a vocii originale SNAP!, nemulțumită fiind de cum suna piesa.
„Eram la începuturile carierei, în anii `80, atunci înregistrându-se în studio pe bandă magnetofonică. Dacă înregistram ceva și mi se părea totuși că nu sună bine, cântam în glumă, pe final, ceva neortodox, pentru ca ei (n.r producătorii) să nu poată folosi partea respectivă, așa eram sigură că o vor șterge. Surpriza a venit în momentul în care producătorii au fost înnebuniți de rezultat și au decis ca acesta să fie produsul final. Glumiți? Până și mama va asculta asta.. dar lumea a îndrăgit din start această variantă…” își amintesc liderii trupei
Muzica lăutărească, o plăcere vinovată
Surpriza vine atunci când îți dai seama de legătura proiectului german cu țara noastră. Penny Ford, prima voce SNAP!, a dezvăluit că menajera ei este româncă și că de la aceasta cunoaște foarte multe lucruri despre România.
„Eu știu multe despre România, pentru că, o mare parte dintre prietenii mei sunt români. Femeia care are grijă de mine și de pisica mea este și ea româncă și mă învață tot despre România. Împreună cu toți prietenii mei, când ne adunăm la o petrecere, punem muzică din țara natală, implicit și România, așa am auzit de muzica lăutărească. Este o muzică pe care o am în suflet. Nu știu de ce, dar o iubesc.” a declarat artista care a făcut spectacol în prima ediție Diskoteka.
Cei care își doresc să vibreze pe piesele SNAP! pot achiziționa abonamentele Diskotek direct de pe site-ul oficial al festivalului.