Rodica îl cunoscuse pe Dorin la o petrecere, într-o vară. O vecină de la bloc sărbătorise majoratul și îi invitase pe amândoi. Intre ei nu a fost o iubire prea mare, dar până la urmă au hotărât să se căsătorească. Îi văzuse, deja, prea multă lume împreună ca să mai dea înapoi.

-Da voi când vă luați? Îi întrebau prietenii.

Și s-au luat, mai mult de gura mulțimii, că așa erau vremurile pe atunci- nu erai om dacă nu aveai familia ta.

Rodica era ingineră la o fabrică din oraș, iar Dorin îmbrăcase și el tot haina caldă a slujbei la stat. Din căsătoria lor s-a născut un copil care, însă, n-a apucat să se bucure prea mult de viața de familie.

Sătulă de infidelitățile bărbatului, care mai toate zilele era plecat în delegații la București, Rodica s-a hotărât să divorțeze. Prea trăise într-o singurătate amară de când se măritase.

-Cine te-a pus să-l iei de bărbat ? O certau colegele de la fabrică. Doar știai ce poamă uscată e.

-M-am gândit și eu că se mai schimbă. Mai ales că avem un copil împreună. -n fustangiu ca el, se duce după femei până închide ochii.

Rodica adunase atâta nemulțumire, încât nefericirea în care trăia i se citea în fiecare cută a feței. Trupul ei, deformat de la sarcină, părea că duce crucea simbolică a tuturor nevestelor nefericite și înșelate. Venise momentul să se scuture de povară.

-Am introdus divorțul, și-a anunțat soțul. Copilul rămâne la mine și am dreptul și la casă.

Dorin, care de felul lui avea un limbaj colorat și viu, rămăsese cu gura încleștată. Rodica, femeia care inventase conceptul de umilință și supunere, avusese îndrăzneala să îl înfrunte:

-Cum adică ai dreptul la casă?

-Asa mi-a spus avocatul – că judecătorii dau copilul doar mamei, iar casa rămâne unde e copilul.

-Ai cel mai prost avocat! S-a răstit Dorin.

-Asta e de fapt problema ta? Casa? Nu faptul că divorțăm?

-Nu dau doi bani pe tine, mai ales după ce ai făcut acum. O să discut și eu cu un avocat.

În primă instanță Rodica a câștigat și copilul și casa. Ba mai mult, Dorin a fost obligat să se mute din modestul apartament pe care îl aveau. Procesul, însă, nu era definitiv soluționat, iar bărbatul spera într-o minune.

Doi ani de termene de judecată în care nu se întâmpla nimic, s-au scurs pe negândite. Dorin se mutase la București și, de aproape un an de zile, avea o relație cu o coafeză căreia îi tot promitea că o va face nevastă.