Duminică seara, cînd am ajuns la Paris, luînd cunoștință chiar din taxiul luat de la aeroport că greva transportului în comun continuă și acum, după Revelion, am descoperit pe telefon un mesaj:

„Bună seara,

Silviu Prigoană vă deranjează cu o simplă întrebare. Începe războiul iraniano-american? Dacă da, cînd? Dumneavoastră ați mai prezis, și s-a întîmplat cu exactitate, războiul din Irak.”

Sînt sigur că mulți cititori, mai ales dintre cei care știu mai puțin despre experiența mea ca director al postului Realitatea patronat pe Silviu Prigoană, vor fi rămași întrebători în fața acestui mesaj.

Că Silviu Prigoană dădea curs unei preocupări din România lăsată de mine în urmă duminică după-amiază se mai înțelegea. Spre deosebire de Franța, unde conflictul dintre Iran și SUA, iscat prin asasinarea de către Donald Trump a generalului iranian Soleimani, e printre ultimile subiecte ale televiunilor, fie și pentru că dominant, atotputernic e subiectul conflictului social de proporții declanșat de legea pensiilor pe cale de a fi impusă de Macron, România pare a fi mai îngrijorată decît America de perspectiva unui război între Teheran și Washington.

Se înțelegea mai puțin de ce Silviu Prigoană se adresa subsemnatului ca unuia care mai prevăzusem un război angajat de America împotriva unui stat din de pe Glob, Irakul.

Așa cum am mai menționat, una dintre cele mai interesante experiențe din destinul meu de jurnalist a fost conducerea televiziunii Realitatea Tv la doi ani după ce Silviu Prigoană, un nume mai puțin cunoscut pînă atunci în lumea mogulilor, a înființat postul, primul post de știri din România, stîrnind un val de scepticism față de o asemenea inițiativă.

În ianuarie 2003, la propunerea lui Silviu Prigoană, am devenit director al Realității Tv. Spun c-a fost una dintre cele mai interesante experiențe ale mele ca ziarist, deoarece era întîia oară cînd conduceam din punct de vedere editorial un post tv. Cît timp am stat la Realitatea – evident, nu mult, potrivit năravului meu cînd vine vorba de conducerea unei publicații – am învățat multe lucruri despre domeniul tv, în care pînă atunci mă manifestasem doar în calitate de realizator de emisiuni sau de invitat.

Din chiar prima zi, i-am zis lui Silviu Prigoană că Realitatea Tv trebuie să se pregătească de cel de-al doilea Război din Golf, dintre America și Irak, deoarece sută-n sută el va izbucni. Și în 20 martie 2003, Războiul a izbucnit. Astfel că în paralel cu pregătirile Americii de război, Realitatea Tv de sub conducerea mea se pregătea și ea de Război.

Grație acestei pregătiri, Realitatea Tv a adus în presa din România o premieră:

Transmiterea în direct a unui Război.

Ca urmare, Realitatea lui Silviu Prigoană (spun a lui Silviu Prigoană, deoarece fără investițiile speciale ale patronului n-aș fi reușit mare lucru) s-a afirmat ca televiziune de prim rang grație Războiului din Golf.

La acest moment făcea aluzie mesajul lui Silviu Prigoană.

I-am răspuns imediat că nu va fi nici un război, deoarece Iranul nu e Irakul. Și deși în mesaj n-am zis decît atît, am vrut să spun că generalii iranieni nu pot fi cumpărați de americani asemenea generalilor irakieni înainte de începerea Războiului și mai ales că regimul de la Teheran nu e unul de mucava precum era regimul lui Saddam Hussein de la Bagdad.

Acestui argument țin să-i adaug un altul, desprins din scepticismul meu de istoric al clipei.

Asasinarea generalului iranian, o gravă încălcare a dreptului internațional, permisă însă Americii în lumea de azi, în care, ca în întreaga Istorie a omenirii, legile internaționale sînt valabile doar pentru căței, rezolvă interesele politice atît ale conducerii Americii, cît și cele ale conducerii Iranului. Donald Trump se confruntă cu o procedură de impeachment inițiată de democrați în Congres. Desigur, suspendarea depinde de Senat, unde republicanii au majoritatea, dar chiar și pentru Donald Trump, căruia îi lipsește o doagă, doaga care oprește pe un președinte american să conducă lumea în funcție de cum se scarpină noaptea pe Twitter, procedura declanșată e stînjenitoare. Pentru a ieși din încurcătură el a apelat la trucul cel mai ieftin din istoria omenirii, folosit de toți Ștabii loviți de probleme interne:

Stîrnirea mîndriei de a fi membru al unui trib, fie acesta trib pur și simplu sau stat modern.

Prin urmare, așa cum românii ar uita că n-au autostrăzi și că mor cu zile în spitale, dacă președintele Klaus Iohannis i-ar arde o flegmă ungurului Victor Orban, americanii au uitat că președintele Donald Trump a șantajat un alt stat – Ucraina – pentru ca acesta să-l investigheze pe fiul lui Joe Biden. Cei cîțiva rătăciți cu mintea rămași în jurul lui Donald Trump au justificat Operațiunea prin eventualele atacuri pe care generalul iranian ar fi urmat să le pună la cale. Dacă ar fi fost așa, Operațiunea ar fi beneficiat de dezmințirea plauzibilă, folosită de toți președinții americani în cazul unor Operațiuni murdare ale CIA. Ori, din cîte s-a văzut, Donald Trump s-a fălit pe toate canalele cu ordinul de asasinare, lăsînd impresia c-a văzut prea multe westernuri în copilărie.

Deși se spune mai puțin asta, asasinarea a corespuns și unor interese politice ale conducerii de la Teheran. În ultima vreme, ca urmare a sancțiunilor economice americane, dar și a a creșterii cheltuielilor pentru impunerea ca putere regională, Iranul a fost lovit de o gravă criză economică. Și ce mijloc mai bun de a-i face pe cetățenii unui stat să uite de viața cotidiană poate fi altceva decît trezirea vanității naționale? Asasinarea lui Soleimani, un personaj iubit în Iran, a fost percepută de iranieni ca o crimă comisă de America împotriva mîndriei de a fi persan. Pentru ceva timp, răzbunarea față de această crimă va domina viața cotidiană din Iran.

S-a spus și s-a scris că prin scoaterea din joc a generalului America a dat o lovitură grea operațiunilor secrete ale Iranului în regiune. O astfel de susținere nu ia în calcul specificul serviciilor secrete. Acestea sînt puternice prin ele însele și nu prin personalitatea care le conduce. Cu sau fără Soleimani, Iranul va continua să desfășoare operațiuni secrete în regiune, și cu succesul de pînă acum. Deși conducerea Iranului îl bocește pe general, nu putem exclude ipoteza că dispariția unui personaj cu o asemenea popularitate în Iran convine celor din fruntea țării, oameni și ei, atenți la cine i-ar putea concura la iubirea de către popor.

Desigur, conducerea Iranului va pune la cale cîteva operațiuni spectaculoase de răzbunare. Pe cei din România care se neliniștesc la gîndul c-am putea fi și noi vizați, ca aliați ai Americii, trebuie să-i calmăm. O operațiune de răzbunare a Iranului trebuie să beneficieze de un impact mediatic mondial. O operațiune de tip atentat costă. Cine și-ar putea permite s-o comită în România? Nu de alta, dar un atentat terorist în România ar fi pentru autori, interesați de obținerea unui impact mediatic mondial, o categorică pierdere de vreme. Ce impact mondial poate avea un atentat petrecut într-o țară despre care imensa majoritate a opiniei publice de pe glob nu știe nici măcar că există?

Operațiunile de răzbunare nu vor declanșa un război din partea Americii cîtă vreme ele nu vor provoca orgoliul american, deocamdată satisfăcut de laba peste ochi dată Iranului de Donald Trump.