Iohannis lansează un avertisment dur. Posibil dezastru pentru români

Iohannis lansează un avertisment dur. Posibil dezastru pentru români

Contestarea la Curtea Constituţională a bugetului pentru anul viitor, în cazul în care guvernul îşi va angaja răspunderea pe acest proiect, va duce la întârzieri în adoptarea acestuia, care nu sunt benefice pentru nimeni - a atras atenţia preşedintele Klaus Iohannis.

Potrivit şefului statului, bugetul pentru 2020 va permite continuarea unei politici pozitive în domeniul salarizării şi pensiilor.

Proiectul de buget pentru anul 2020 este bun, deși a fost realizat în condiții dificile - a declarat președintele Klaus Iohannis, care a precizat că varianta angajării răspunderii guvernului pe acest proiect este fezabilă.

În ceea ce privește intenția PSD de a contesta la Curtea Constituțională bugetul pentru anul viitor dacă executivul își va angaja răspunderea, șeful statului spunea că va conduce la o întârziere în adoptarea proiectului, care nu ajută pe nimeni.

„Este un buget care prevede sumele necesare la toate capitolele și cred că va fi un buget care poate să permită menținerea ritmului de creștere economică. Acest lucru este foarte important.

Pe de altă parte, este un buget care permite continuarea unei politici pozitive în domeniul salarizării și al pensiilor”, a declarat Iohannis.