Reacția rapidă a lui Ponta la demisia lui Tudose din partid. Ce a spus liderul Pro România

Reacția rapidă a lui Ponta la demisia lui Tudose din partid. Ce a spus liderul Pro România

Liderul Pro România, Victor Ponta, a reacționat luni la demisia europarlamentarului Mihai Tudose din partid. Scandalul dintre cei doi a început la votul pentru investirea Guvernului Orban.

După ce Tudose si-a prezentat demisia către Organizația Pro România, filiala Brăila, Ponta a afirmat că europarlamentarul este în total dezacord cu liderii Pro România și acesta ar fi fost motivul demisiei.

Scandalul dintre cei doi pe tema votului de învestitură pentru guvernul condus de Ludovic Orban și-a atins, luni dimineața, punctul culminant.

„Majoritatea absolută a celor din ProRomania am decis să nu susținem Guvernul PNL Orban. Domnul Tudose a fost în dezacord cu această decizie și, in consecinta, a decis sa demisioneze din ProRomania. Este dreptul sau si deciziile ii apartin!”, a declarat Victor Ponta, anunță antena3.ro.

Fostul premier Mihai Tudose susține că nu se va înscrie imediat într-un alt partid, după demisia din Pro România, și că va urma o perioadă de carantină. El nu a exclus o apropiere de PSD, arătând că este foarte bun prieten cu Marcel Ciolacu, actualul șef interimar al social-democraților.